6

February

Rostirile Iubirii – Cartea a treia

În sărbătoarea strângerii laolaltă a celei de-a treia cărți din colecția de Rostiri, îmi veni gândul de-a împărți cu cititorii barem o rostire împreună cu felul meu de a lucra în jurul unei rostiri.

Din toate minunățiile pitite prin file, mă oprii asupra rostirii 265 care îmi pare scurtă, simplă și belșugoasă:

– Judecata te împiedică să ajungi la comoară! spune Iubirea.

Înainte să o aștern frumos, cu cerneală roșie, în propis, trag aer în piept, închid ochii, îmi liniștesc inimioara lăsând deoparte grijile, agitația, preocupările, stresul. Cer Sufletului meu – partea înțeleaptă, curată, divină, care sălășluiește în mine și în care sălășluiesc – să-mi arate ce am de văzut azi, să primesc ce am de primit, într-un timp de Iubire. Să fiu vindecată, îndrumată, luminată de tot ce are a trece prin mine.

După care, cu ea așternută, iau cerneala albastră și scriu. Scriu ceea ce vine, dacă vine. Mesajul rostirii, semnificația ei. Dacă nu vine sau după ce termin ceea ce vine, deschid frumușel dicționarul și caut fiecare cuvânt ca să pătrund mai mult din mesaj, mai mult din semnificație.

Aici, cele dintâi rânduri ar fi: judecata mea – atât judecata în sens de condamnare, cât și judecata în simplul sens de a raționa – mă împiedică să văd comoara care uneori se ascunde într-un lucru sărac.

De unde îmi scot mesajul Iubirii: nu condamna, prețuiește prin tot ce treci și tot ce se află în fața ta; nu te baza exclusiv sau întâi de toate pe rațiune – prin simțire ajungi la comoară, nu prin logică, nu prin gândire.

După care, intru în dicționar și aflu că judecata nu se referă numai la gândire, logică, rațiune, ci și la părere, idee, socoteală, de unde îmi scot mesajul: nu numai condamnarea și nu numai bazarea pe analiza logică, ci și simpla părere, ideea pe care mi-o fac, felul în care socotesc lucrurile mă împiedică să ajung la comoară. Hmmm… tot ce nu e comoară mă împiedică să ajung la comoară. Adică dacă nu văd cu ochi de comoară, cu ochi care văd bogăția care se oferă prin toate, nu am cum să ajung la comoară, la bogăție. Privesc cu ochi răi sau seci de simțire, stau în păreri și idei – de ce e rău, sec, superificial voi da.

Împiedică – gândesc eu, mă oprește, stă în calea mea, îmi blochează accesul. Iar dicționarul îmi completează: a se lovi (cu piciorul) de ceva sau de cineva care stă în cale (și a cădea); a se poticni; a da mereu peste ceva sau cineva care supără, stingherește: a opri, a ține în loc pe cineva sau ceva; a se pune în calea cuiva sau a ceva.

De aici scot mesajul: de judecată mă împiedic și cad, în loc să ajung liniștit la comoară; judecata mă poticnește, mă supără, mă stingerește, mă oprește în loc, mă leagă, mă ține, mi se pune în cale. Cum să ajung la comoară?

Nu pot da de comoară, nu o pot vedea, nu o pot distinge, nu pot merge spre ea, nu pot crește spre ea, nu mă lasă să ajung la locul sau la nivelul ei – îmi spun mai departe, după care ajung îmi apare în dicționar cu: a se afla într-un loc după parcurgerea unui drum, a atinge capătul unui drum; a sosi; a atinge o limită în timp, a apuca o anumită vreme; a întâlni, venind din urmă, o ființă sau un vehicul în mișcare; a prinde din urmă; a egala pe cineva; a nimeri; a da peste…; a cuprinde; a se întinde până la, a atinge; a reuși să atingă ceva situat sus sau departe; a atinge un anumit nivel; a se întâlni, a se uni; a se înțelege, a se învoi; a realiza, a împlini.

De aici? Ohoo!! Câte și mai câte minunății!

Judecata – cu cele două valențe ale ei – mă împiedică să parcurg drumul până la comoară, să ating capătul drumului ca să mă bucur de ea, să sosesc la timp, la vremea potrivită pentru comoară. Mă împiedică să o întâlnesc, să o ajung din urmă, ea fiind în mișcare – comoara care mă așteaptă nu e statică, nu stă pe loc, nu stagnează, mă cheamă să o prind din urmă ca să merg mai departe cu ea.

Judecata mă împiedică să egalez comoara, să fiu și eu o comoară. Mă împiedică să o nimeresc – prin judecată mereu o ratez. Mă împiedică să dau peste ea chiar și din greșeală! Să o văd acolo unde nu mă aștept.

Judecata mă împiedică să o cuprind – să mi-o însușesc, să mă întind până la ea, să o ating, să o simt sub degete, să fie a mea. Mă împiedică să mă înalț sau să parcurg distanța ca să mă întâlnesc cu ea. Să ating nivelul la care e ea, să devin una cu ea, eu însămi comoară.

Judecata mă împiedică să cad la învoială cu comorile mele, să mă înțeleg cu ele, să le realizez, să le împlinesc, să mă realizez pe mine prin ele, să mă împlinesc ca o comoară.

Comoara fiind, în ochii mei, tot ce e prețios cu adevărat pentru mine, dincolo de lucrul pe care pun preț, ceea ce mă îmbogățește, mă crește, mă lărgește, mă adâncește, mă face să devin mai de preț.

Iar în ochii dicționarului, grămadă de bani sau de obiecte de preț păstrate sub lacăt, ascunse sub pământ, etc.; avuție, avere, avut; persoană extrem de iubită sau de prețuită. De unde înțeleg că lucrurile de preț – fac aici din grămada de bani și obiecte de preț o metaforă pentru avuția interioară – se află sub lacăt sau într-un loc ascuns de unde eu trebuie să le eliberez, să le scot. Nu în sens de luptă, ci de aventură.

Și mai înțeleg că sunt comorile făpturi vii care iubesc și se vor iubite, care sunt prețuite și prețuiesc! Nu sunt doar aspecte minunate care se deschid în mine, ci sunt făpturi vii, așa cum sunt organele și celulele.

Dacă am încheiat cu bine pelerinajul meu prin rostire, trag aer în piept, și trec prin tot ce am scris, cerând Sufletului meu să îmi dea sănătatea de a trăi fiecare lucru în parte. Pe măsură ce trec, le colorez în varii nuanțe, iar de se întâmplă să se mai deschidă și altele, le consemnez numaidecât.

Într-un final, confer meditației un titlu, după care închid propisul mulțumind pentru tot ce am primit cu sau fără știrea mea și cer să devină practic în viața de toate zilele.

Acum, adevărul este că la această rostire am meditat anul trecut, pe 9 martie, ceea ce îmi dă posibilitatea de a arăta ce înseamnă pentru mine să revin asupra unei rostiri a doua oară.

În propisul de anul trecut meditația apare așa:

 

În orice domeniu, singurul motiv pentru care nu beneficiezi de comoara care e sau nu la vedere e că există în tine gândul că ceva este rău – ori acel lucru, ori tu că nu-l meriți.

Felul în care gândești, judecata ta, rațiunea ta, părerile și ideile tale, sunt cele care stau în calea ta, care te opresc, te țin pe loc, de nu poți da de finalul fericit al drumului tău, de nu nimerești ce are să-ți ofere acel lucru, nu te întâlnești cu averea ta din el.

Nu îți oprește nimeni bogăția afară de gândul cu care gândești despre ea.

Totul e o Comoară.

Fă să fie și judecata ta o Comoară. Când judecata e comoara ta, ea va vedea comori pretutindeni: privește și vezi cât e totul de Bine! Nu are nimeni nevoie de grijile tale.

Așa te pierzi prin ceilalți și ieși din tine: de griji! Ca și cum nu ar atrage fiecare exact ce vibrează. Grija te scoate din tine.

La ce comoară face referire rostirea – dincolo de cele așternute aici – rămâne să descopere cititorul în rostirile de după și dinainte de ea! Să nu știrbesc farmecul surprizei pe care o va avea!

 

Pentru acum, ajunge să mai spun că rostirea e scoasă, la rândul ei, dintr-o meditație la altă rostire, după cum rostiri voi scoate din ea. De pildă:

 

Nu îți oprește nimeni bogăția afară de gândul cu care gândești despre ea! spune Iubirea.

Totul e o Comoară! spune Iubirea.

 

Și tot așa!

Iar pe lângă rostiri, urmează să scot orice altă creație care stă pitită în ea: una în versuri sau un dialog între fată si Sufletul-Vultur, o tălmăcire din vremi și lumi sau un dans cu misterele Vieții, un basm pentru oameni mari sau o poveste cu comori pentru copii, un proverb, un aforism, vorbe bune să se-ngâne ori te miri ce făpturică își mai ițește căpșorul și vrea să-și arate trupșorul de litere și cuvinte! Ba poate și alt fel de trupușor dacă o vrea!

Cam așa arată diminețile mele, cam așa arată universul în care stau. Cam așa năzuiesc să arate și diminețile și universul cititorilor mei! Nu atât prin creația mea, cât prin creația pe care o va chema să izvorască din ei.

 

 

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României
Eva de Christo
    Rostirile iubirii / Eva de Christo. – Şirnea : Zvon de zâne, 2019-

    vol.
    ISBN 978-606-8978-02-4
    Cartea 3. – 2021. – ISBN 978-606-8978-23-9

821.135.1

Nr. pagini: 110

Copyright © 2021 Zvon de Zâne, Brașov

 

 

 

 

 

Cărţile și jurnalele își așteaptă Sufletele-pereche de cititori în prăvăliile fermecate rânduite în pagina Cum cumpăr o carte

 

În lucru: „Dincolo de basm și poveste – Cartea a șasea”, „Dansând cu misterele Vieții – Cartea a treia”, „Basme și povești pentru Copii de Basm și Poveste – Cartea a treia”, „Legende pentru Copii Legendari – Cartea a treia”, „Legende, basme și povești din vremea ce va să vină – Cartea a treia”, „Creație în versuri – Cartea a treia”,  „Rostirile Iubirii – Cartea a patra” , „Fata și Sufletul-Vultur – Cartea a treia”, Colecția de teatru, filme, animații, „Tălmăciri din vremi și lumi – Cartea a treia” , „Aforismele unui om trecut prin Viață” – Cartea a doua, „Proverbele Omului, cimilituri și zicale – Cartea a doua”, „Vorba bună mult se-ngână – Cartea a doua”, Jurnalul colecției Dansând cu misterele Vieții și o sumedenie de alte volume de basme, povești, povestiri și legende, care mai de care mai frumoase!

 

 

This entry was posted on Saturday, February 6th, 2021 at 06:45 and is filed under (ro) Ghid de lectură, (ro) Pentru oameni mari, (ro) Publicate, (ro) Toate categoriile. Follow the comments through the RSS 2.0 feed. You can post a comment, or leave a trackback.

Leave a Reply

Tags:



error: Content is protected !!

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării implică acceptarea lor. Detalii

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării implică acceptarea lor.

Close