27

December

Prolog – Dincolo de basm și poveste, Cartea Întâi

În vederea alcătuirii unui Index tematic al poveștilor care de azi înainte își are locșorul aici, purcesei la o lectură a tuturor poveștilor publicate, în ordinea apariției, căutând înainte de toate desfătarea de a primi ceea ce au ele să îmi ofere mie, acum.

După lectura din urmă cu un an, pentru a trece cărțile de pe ISBN personal pe editura inimii mele, Zvon de Zâne, iată-mă față în față cu Suflețelele care mi-au încântat zilele anului de pomină 2015, an în care așternui primele nouăzeci și nouă de povești care și azi îmi vorbesc ca-ntâia oară!

Cum așa se începe orice început, cu începutul, cel dintâi la rând fu Prologul Cărții Întâi din Dincolo de basm și poveste se află… – căci așa se deschid toate cărțile mele, cu un Prolog…

Ce încântare să descopăr din nou cele două file de poveste în care un pustnic îi dă unui bărbat care caută misterele Vieții o simplă carte de basme!… Contrar prejudecăților din zilele noastre, taman acolo sălășluiesc aceste mistere după care aleargă mai toată lumea. Și nu la întâmplare, ci pentru că, prin basme, inima se Deschide. Iar când inima se Deschide, Pricepe.

Cu această Pricepere care e întâi și-ntâi a simțirii și abia apoi ajunge ș-a minții, omul pătrunde Minunea cea mai de seamă în lume: Minunea care e Viața. Nu viața în genere, ci Viața așa cum se arată ea prin însuși cel ce trăiește.

Astfel, pustnicul își călăuzește ucenicul către Alt Fel de lectură: în spatele poveștilor, dincolo de mesaje, dincolo de cel ce le scrie, se va afla chiar pe Sine!

Aceasta este lectura la care ne poftește cea Dintâi Carte din colecția Dincolo de basm și poveste se află…, ca și lectura oricărei alte cărți din universul scrisului meu. O lectură a unui Sine pe care nu te mai saturi să îl descoperi!

 

Lectura Prologului aici

 

This entry was posted on Thursday, December 27th, 2018 at 08:26 and is filed under (ro) Basme si povesti, (ro) Basmul și viața, (ro) Din misterele Vieții, (ro) Ghid de lectură, (ro) Pentru oameni mari, (ro) Toate categoriile. Follow the comments through the RSS 2.0 feed. You can post a comment, or leave a trackback.

2 Responses to “Prolog – Dincolo de basm și poveste, Cartea Întâi”

  1. Odaia cu basme prăfuite – Dincolo de basm și poveste, Cartea Întâi | Eva de Christo

    […] experiența nespus de plăcută ce mi-o oferi prologul Cărții Întâi din colecția Dincolo de basm și poveste se află…, […]

  2. Prolog ("Dincolo de basm… Cartea Întâi") | Index tematic

    […] Prolog – Dincolo de basm și poveste – Cartea Întâi (un articol despre experiența recitirii Prologului după patru ani de la scrierea lui) […]

Leave a Reply

Tags:



error: Content is protected !!

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării implică acceptarea lor. Detalii

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării implică acceptarea lor.

Close