30

January

Jurnalul unei Călătorii dincolo de basm și poveste

Cum s-a ivit precis acest jurnal ca peripeție în ale creației am scris deja în Jurnale fermecate, drept pentru care gândesc mai potrivit a vorbi aici despre el ca făptură. Că așa-s toate-n lumea mea, cum sunt și-n lumea lor adevărate: făpturi vii și cu Suflet care în a noastră se manifestă ca obiecte, miresme, gânduri, evenimente, povești, așa cum noi în lumea lor apărem ca altceva decât trupul ce-avem în lumea aceasta.

Prin urmare, Jurnalul unei Călătorii dincolo de basm și poveste este cel de-al treilea Suflet-pereche care se alătură colecției Dincolo de basm și poveste, ca să prefacă dualitatea om-carte, de până acum, în triadă. Un trio sacru în care granițele se topesc, cei trei devenind Una.

Și, dacă suntem făpturi holografice, nu doar aceste granițe se topesc, ci și orice granițe care n-ar trebui să se afle în suflet. Granițe artificiale așa cum sunt granițele dintre țări pe pământul care-i tot la fel și laolaltă, fără păsare ce împărțiri își fac oamenii despre dânsul.

Cartea și jurnalul aduc înapoi îndeletnicirile de bază prin care mintea devine preafericită unealtă: scrisul – cu mâna, și cititul – ținând cele citite în palme. Relația organică dintre om, cele primite și reflectarea celor primite printr-o îndeletnicire exterioară este vie, activă, într-un timp de poveste, fără tehnologie.

În mai toate domeniile ne întoarcem la prețuirea lucrului crescut natural sau meșteșugit cu mâna, și întoarcerea ne face bine. Îmi aduce imensă bucurie să pot contribui prin creațiile mele la această revenire la starea noastră firească!

Nu mă întind la mai multe aici, că, pentru cine-i gata de mai multe, mai multe se află aici!

 

Nr. pagini: 80

Copyright © 2020 Zvon de Zâne, Brașov

 

 

 

 

Cărţile și jurnalele își așteaptă Sufletele-pereche de cititori în prăvăliile fermecate rânduite în pagina Cum cumpăr o carte

 

În lucru: „Dincolo de basm și poveste – Cartea a șasea”, „Dansând cu misterele Vieții – Cartea a treia”, „Basme și povești pentru Copii de Basm și Poveste – Cartea a treia”, „Legende pentru Copii Legendari – Cartea a treia”, „Legende, basme și povești din vremea ce va să vină – Cartea a treia”, „Creație în versuri – Cartea a doua”,  „Rostirile Iubirii – Cartea a doua” , „Fata și Sufletul-Vultur – Cartea a doua”, Colecția de teatru, filme, animații, „Tălmăciri din vremi și lumi – Cartea a doua” , Jurnalul colecției Dansând cu misterele Vieții și o sumedenie de alte volume de basme, povești, povestiri și legende, care mai de care mai frumoase!

 

This entry was posted on Thursday, January 30th, 2020 at 20:36 and is filed under (ro) Ghid de lectură, (ro) Pentru oameni mari, (ro) Povești despre povești, (ro) Publicate, (ro) Toate categoriile. Follow the comments through the RSS 2.0 feed. You can post a comment, or leave a trackback.

Leave a Reply

Tags:



error: Content is protected !!

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării implică acceptarea lor. Detalii

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării implică acceptarea lor.

Close