5

January

Cel dintâi povestitor

A fost o vreme – și nu mai este – când culegerea poveștilor din popor era de căpătâi. Ultimele generații care le mai purtau din gură în gură au fost stoarse pe cât posibil de numărul lor pentru a nu fi pierdute pentru totdeauna, înlocuite de poveștile mincinoase de la televizor…

Înlocuirea – după cum s-a vrut – a avut loc, iar acum culegerile prin care stau adunate slujesc pe alocuri unora mai studioși, nicidecum publicului larg care nu mai citește povești. Însă pierderea nu o socotesc așa de mare, având în vedere că mult înainte de culegerea lor – sute de ani mai înainte – poveștile au fost secătuite de esența lor adevărată și bună, iar puterea lor a fost îndreptată spre a distorsiona cugetul și percepția prin distorsionarea faptelor și a personajelor de la origine.

Despre acestea, multe file au a fi scrise – la vremea lor. Aici aș vrea să aduc lămurire cu privire la autorul creației populare – socotit a fi, după cum spune și numele, delaolaltă, poporul. Însă fiecare creație considerată populară acum – sau atunci, că acum nu mai există decât rămășițele de atunci și nici acelea nu-s în popor, ci pe rafturi de biblioteci – își avea originea într-un singur autor care avea un nume, un rost, o familie, o casă, o soartă, o viață.

Ca poporul să aibă ce transmite din gură în gură, prelucrând și adăugând, era nevoie de un creator sau aducător de povești inițial. Însă acel „inițial” nu se pierdea în negura timpului, ci „inițial” era în orice timp și orice loc – adică exista real, adevărat. Povestitorii spuneau atât povești auzite, cât și povești nemaiauzite care purcedeau de la ei.

Care e semnificația acestor lucruri pentru noi? Pe cât de simplă, pe atât de frumoasă: oricare din noi poate fi un povestitor „inițial”. Orice timp și orice loc ne include și pe noi de aici, de acum.

Mai mult, știind că cineva, undeva, a distorsionat intenționat poveștile, noi le putem aduce curat.

Ce povești și de unde?

Poveștile sunt – sunt deja și sunt în lumea lor. Ele își așteaptă povestitorii cum le așteptau povestitorii odinioară pe ele.

Despre felul în care li se poate deschide calea să vină am scris mai pe îndelete aici. De unde se poate vedea că nu se cere nici dar, nici talent.

Poveștile de care avem nevoie nu se află în cărți – sau numai în cărți – scrise de alții – ci cele dintâi se află în noi!

Iar calea ce așteaptă să o deschidem nu e din afară spre înăuntru, ci dinăuntru, ca poveștile care sunt deja să se poată arăta și afară.

 

This entry was posted on Tuesday, January 5th, 2021 at 09:12 and is filed under (ro) Basme si povesti, (ro) Minciuni istorice, (ro) Pentru copii, (ro) Pentru oameni mari, (ro) Toate categoriile. Follow the comments through the RSS 2.0 feed. You can post a comment, or leave a trackback.

Leave a Reply

Tags:



error: Content is protected !!

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării implică acceptarea lor. Detalii

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării implică acceptarea lor.

Close