Terapie prin povești

Pentru că nu ar putea cuprinde câteva paragrafe imensitatea lucrării nevăzute pe care o fac basmele, poveștile, poeziile și orice cuvânt pe care îl scriem, vom descrie mai jos doar procesul de creație prin care se poate debloca orice situație din care nu mai vedem nicio ieșire, se pot vindeca dureri ale sufletului și afecțiuni ale trupului (la propriu!) sau se poate pur și simplu înălța o stare în care nu vrem să mai rămânem, pentru că e prea joasă.

În chip tainic, cuvântul care acționează la nivel simbolic are puterea de a pătrunde dincolo de șabloane, de prejudecăți, de orgolii, de dorințe și de orice alte blocaje până la sursa de unde vine dizarmonia. Fără a scrie neapărat despre problema în sine, procesul creator va așeza și reașeza, va curăța și va pune în ordine lucruri care habar nu trebuie să avem când și cum au ajuns în dezordine.

Dacă simpla introspecție nu simțim că e de ajuns, dacă simpla analiză a situațiilor sau a propriei persoane nu ne duce spre rezolvare, putem oricând cere o mână de ajutor din lumea poveștilor.

Într-o stare complet golită de gânduri, lăsând deoparte grijile și distragerile, în fața unei foi de hârtie, rugăm Sufletul – partea noastră divină, Înțelepciunea – să ne dea povestea care se află deja pe tărâmul etern al poveștilor. Și începem cu cuvintele „A fost odată ca niciodată…”, cuvinte care ne ajută să ieșim din viața și mentalitatea materială, concretă, deschizându-ne către lumea tuturor posibilităților, unde, neexistând tipare, orice perspectivă e cu putință, prin urmare poate apărea orice soluție.

Aceste cuvinte nu trebuie neapărat urmate de personaje de basm și nu trebuie să ne ducă cu gândul la poveștile pentru copii. Putem scrie oricât de modern și de realist, așa cum putem adopta orice limbaj și orice formă care ni se pare mai cursivă și mai potrivită pe moment. De fapt, e chiar important ca după aceste cuvinte să nu mai ținem cont de nimic – de reguli, așezarea în pagină, de ce ar spune alții, etc. Pur și simplu să scriem ce vine, oricât de banal sau ieșit din comun ar părea. Nu va citi nimeni – este doar pentru noi. Esențial este ca ideile să curgă libere.

Ca să fie întreagă, povestea trebuie să treacă prin trei puncte cheie: să plece de la o dizarmonie (de la o problemă), să treacă printr-un proces (care va alcătui cuprinsul poveștii) și să ajungă în final din nou la armonie (la un sfârșit fericit).

Povestea poate avea oricâte și orice fel de personaje, procesul poate cuprinde obstacole, peripeții sau pur și simplu dialoguri sau realizări personale care au loc în mintea eroului/eroilor, iar finalul nu are voie să fie nefericit. Cât timp povestea nu se încheie cu bine, înseamnă că nu a ajuns la încheiere deloc. Orice dizarmonie nerezolvată ne plasează în cuprins și nu la sfârșit.

În cazul în care apare un impas din care pur și simplu nu putem ieși, nu putem scrie nimic mai departe, vor fi patru soluții la care putem apela:

  1. Timpul – lăsăm povestea deoparte câteva ore, zile sau chiar săptămâni. Este posibil ca ea să aibă în spate o poveste vie, care se scrie în sufletul nostru și încă nu am trăit tot ce am avut de trăit ca să se considere încheiată. Dacă atunci când o reluăm, tot nu putem scrie mai departe, putem:
  2. Apela la niscaiva personaje ajutătoare – zâne, oameni de orice sex sau vârstă care se întâmplă să treacă pe acolo sau să afle de impasul eroului, spiriduși, animale, locuitori ai regnului vegetal sau mineral – pomi, pietre, munți, mări, obiecte care încep să vorbească și chiar să se miște – locuitori ai altor lumi văzute sau nevăzute. Absolut oricine poate veni în ajutor, de oriunde.
  3. Uneori poate fi de folos – mai ales când sunt mai multe personaje implicate în impasul respectiv (cum ar fi o împărăție împietrită sau un palat de cleștar din care nimeni nu iese afară, etc) – să scriem separat istoria fiecărui personaj în parte – ce era el înainte și cum a ajuns în impas.
  4. Dacă niciuna din cele de mai sus nu ajută, rămâne o soluție ultimă, foarte radicală și la care nu ar trebui să se apeleze decât în caz de așa-zisă „urgență”, când există un refuz categoric al armonizării, și anume un cataclism care să șteargă de pe fața pământului răul ce nu s-a putut șterge altfel. Un potop, un foc, un război, o foamete, o altă civilizație care vine să facă curățenie, un vânt care ia cu el pe cei care aduc dizarmonia, pământul care se deschide și îi înghite de vii – orice metodă care, chiar în realitatea istorică, a fost folosită de natura care știe să își facă dreptate.

Dacă și acest ultim lucru ne e imposibil de introdus în poveste sau ne e greu să ne mai atingem de ea în vreun fel, o putem lăsa, pur și simplu, în urmă. Și în viața reală sunt situații care nu necesită neapărat rezolvare, întrebări la care nu există răspuns și pe care le îmbrățișăm pur și simplu, așa cum scoica îmbrățișează firul de nisip, transformându-și rana în perlă.

Afară de sentimentul minunat de lumină, de înălțare sufletească, de zâmbet interior, la sfârșitul unei povești care se termină cu bine – și care sunt toate semnele armonizării – rămâne, pe termen lung, o descătușare a înțelepciunii înnăscute din noi. Soluția dorită sau vindecarea pe care o așteptăm va apărea, cel mai adesea, fără legătură rațională cu povestea în sine. Ne vor veni idei sau vom constata ameliorări, inclusiv fizice, și nu vom face nicio conexiune directă cu ceea ce am scris. Nici nu e nevoie să facem. E de ajuns că ne-am oferit acest privilegiu.

La o poveste se poate apela, bineînțeles, nu doar în caz de nevoie, ci și pur și simplu pentru bucuria pe care ne-o aduce scufundarea pe tărâmuri fermecate unde totul e cu putință.

Dacă ceea ce ați primit scriind în acest fel o poveste vreți să împărțiți și cu noi, după ce ați corectat și așezat în pagină – acum e permis 🙂 – o puteți trimite prin formularul de contact, însoțită de o adresă de email și de numele sau pseudonimul sub care doriți să apară.

  • Pentru un studiu mai detaliat despre puterea vindecătoare a poveștilor și aplicarea lor în mod personal, fără niciun risc, recomandăm lucrarea d-nei Paola Santagostino, Cum să te vindeci cu o poveste, Ed. Humanitas, București, 2008.
  • Pentru a trece dincolo de puterea vindecătoare, către nenumărate alte roluri pe care le au poveștile și basmele, am făurit o mică unealtă, un Mic îndrumar, care va sparge limitările percepției cu care ne-am obișnuit.

error: Content is protected !!