11

April

Regele Pizza (dăruită de B. Rebeka, 11 ani)

A fost odată, ca niciodată, nu ştiu pe unde, dar trăia odată undeva un Împărat Pizza foarte rău, care se purta foarte infam cu supuşii de la sat, cartofii.

Aceste slugi cartofi nu aveau destulă pâine, copiii lor erau înfometaţi, şi colac peste pupăză, părinţii lor lucrau pe câmp toată ziulica pentru bani puţini. Împăratul Pizza nu era deloc interesat de soarta aprigă a poporului lui, de faptul că poporul care trudea pentru el suferă de foamete.

Într-o zi ceţoasă, apatică de toamnă poporul se sătură de comportamentul împăratului. Seara, după muncă, au organizat o şedinţă. Cel mai mic cartofior, Kardoskodó Kati (Kati cea Înverşunată), a sugerat să se revolte împotriva împăratului. Toată lumea îi susţinu ideea, chiar şi cel mai în vârstă, Tudóskodó Tibi (Tibi cel Autotştiutor).

A doua zi de dimineaţă, când Împăratul Pizza încă nu bănuia nimic, cartofii supăraţi porniră spre cetatea rotundă, toţi, şi roşii, şi albi, laolaltă. Lăsară copiii şi femeile acasă, ca să nu păţească nimic, aşa că din păcate nici Kati nu putu merge cu ei. Tibi, cel trecut prin mai multe toamne, preluă conducerea revoltei. Merseră la palatul împăratului, cu drapele din salată ţintite de praz, pe care scriseseră următoarele: 

– Nu suntem sclavi, să piară Împăratul Pizza!

Împăratul Pizza, când auzi zgomotul neobişnuit, ieşi pe pasarelă, să vadă ce s-a întâmplat. Poporul se răsculase! Îi chemă pe cei doi stăjeri, ciupercile otrăvitoare, care cu ajutorul unor lăncii din banane şi cactuşi îi atacară pe cartofii invadatori. Populaţia de cartofi era mai puternică decât ciupercile otrăvitoare şi îi călcară în picioare. Străjerilor ciuperci le căzură pălăriile şi li se sticară hainele, frizurile roşii.

Atunci regele chemă şi mai mulţi soldaţi, o întreagă armată de ouă fierte, moi, care trăgeau în mijlocul mulţimii cu boabe de porumb. Dar poporul era de neoprit, striga insistent şi înainta cu înverşunare. Gălbenuşul pur şi simplu se scurgea sub picioarele lor, deci încercarea de a se apăra a împăratului eşuă.

Atunci regele încercă să îndepărteze cartofii indignaţi cu cuvinte de ocară, să-i liniştească, dar degeaba, poporul nu băgă în seamă ameninţările cu zdrobitorul de cartofi. Ce putea face? Disperat, aruncă către ei tot parizerul, şunca, salamul de pe el, ornamentele de anghinare, coroana de caşcaval, şi trăgea cu măsline dintr-un tun de chiflă. Cât ai clipi, nu rămase din el altceva decât foaia de aluat. Împăratul Pizza stătea despuiat în faţa poporului de cartofi.

Unii dintre cartofi râdeau, mulţi îl fotografiau pe regele dezbrăcat. Atâta îl bătură, îl păruiră pe împăratul îmbogăţit pe nedrept, până acesta se săturase de înfrângere şi se duse în lume aşa cum era.

Se bucură poporul, cum să nu se bucure, şi încă cum! Imediat au numit alt rege: un nene sfeclă, recunoscut pentru bunătatea şi dreptatea sa.

Cartofii au ales trei regine anghinare: Amalia, Anastasia şi Angelica.

Ce s-a întâmplat cu Împăratul Pizza? În timp ce căuta adăpost în pădure, veni un balaur-vânătă şi îl înghiţi, săturându-se cu el.

Iar cartofii au trăit fericiţi până în adânci bătrâneţi, dacă nu i-aţi fiert între timp. Şi am încălecat pe un cartof copt, şi v-am spus povestea tot! (tradus de Pajor Réka)

 

This entry was posted on Saturday, April 11th, 2015 at 19:45 and is filed under (ro) Din folclorul copiilor, (ro) Povești în dar, (ro) Toate categoriile. Follow the comments through the RSS 2.0 feed. You can post a comment, or leave a trackback.

Leave a Reply

Tags:



error: Content is protected !!