20

June

Răscumpărarea personajelor negative

Chiar dacă, teoretic, ideea de „sfârșit fericit” pare banală, în practica vieții de toate zilele, îl căutăm cu ardoare. Să ne iasă tranzacțiile, să ne fie familia sănătoasă, să nu ni se ardă mâncarea, să nu fim păcăliți la cântar, să nu fim trădați de prieteni, să nu ne pierdem serviciul, etc., etc., etc. – sunt toate finaluri fericite care, când nu se întâmplă, ne fac să suferim.

Cunoscând puterea de viață și de moarte pe care o are cuvântul, am socotit întotdeauna că o poveste nefericită este o poveste neterminată – nu pot pune ultimul punct, nu o pot așeza într-un volum, nu o pot trimite în cuptoarele tipografiei pentru că nu îmi pot traumatiza cititorul cu o dizarmonie nesoluționată frumos!

Departe de a-mi crea o rutină scufundată în plictiseală, această dedicare față finalurile fericite s-a dovedit întotdeauna un prilej excepțional de a sta față în față cu tot felul de încheieri, care mai de care mai neprevăzute.

Nu e greu să elimini un personaj negativ, să-l închizi undeva, să-l îmbolnăvești, să-l ucizi… La începuturile scrisului meu preferam mai degrabă să-l las în urmă pentru o lume mai bună. Însă a venit, într-o zi, rândul să-i dau și lui un sfârșit pozitiv.

În ultima poveste, l-am înconjurat cu o horă de lumină și, pentru că, în loc să se lase transformat, și-a mutat privirea la alt punct de întuneric, am mai încins o horă, acoperindu-i direcția. Cum spațiul din jur era destul să-și tot caute legătura cu întunericul prin privire, am încins atâtea hore, încât a ajuns, la un moment dat, să fie învăluit într-un glob de lumină. Aceasta într-o lume în care era lucru știut că ceea ce privești, aceea devii…

De când caut să văd dacă nu doar povestea în general, ci și personajul negativ poate ajunge în final la armonie, s-au înmulțit întorsăturile de condei neașteptate și mi s-a dublat bucuria 🙂

Firește că mai dau și de personaje îndărătnice, care nu vor cu niciun chip să se schimbe, dar nu mă las până nu le atrag și pe ele într-un sfârșit fericit. Și, dacă nu și nu, le dau pace până o veni vremea lor – vreme la care le iau frumușel din rolul secundar și le așez într-unul principal – adică scriu povestea lor proprie. Și-atunci să vezi! Că nu-i în basme erou care să nu-și aibă – oricât de rău și de îndărătnic a fi – un final fericit! Ba chiar e acest final cu atât mai măreț și mai fericit, cu cât mai rău și mai îndărătnic s-a dovedit pe parcursul poveștii eroul.

Acum poveștile mele sunt mai fidele ca oricând vieții reale în care totul se întâmplă cu tâlc și scop divin, spre binele tuturor, chiar dacă, uneori, acest bine trebuie să treacă prin închisoare, boală sau moarte. Nu-i nimeni lăsat pe dinafară, nimeni scutit de binele pe care, unii, iată, și-l refuză!

Și mă întreb dacă oare nu-i la fel cu noi în suferințele și dilemele din care ne vedem neputincioși a ieși – nu suntem cumva secundari în viziunea pe care o avem despre noi, iar suferința  sau dilema s-au făcut principale ca și cum povestea-i a lor? Și soluția nu-i să ne așezăm frumușel în rol principal și să perseverăm până la sfârșitul fericit care ne e așteaptă cu fericirea până la adânci bătrânețe?

Eu, una, zic – din experiență – că e! 🙂

 

This entry was posted on Thursday, June 20th, 2019 at 06:55 and is filed under (ro) Basmul și viața, (ro) Din misterele Vieții, (ro) Frica, (ro) Iubire, (ro) Toate categoriile. Follow the comments through the RSS 2.0 feed. You can post a comment, or leave a trackback.

Leave a Reply

Tags:



error: Content is protected !!

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării implică acceptarea lor. Detalii

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării implică acceptarea lor.

Close