15

July

Povestea Internetului

Era odată în Eternitatea Iubirii un Univers de stele și planete. Și inventase Universul acesta între ele una mai mai mândră decât toate. Spre deosebire de celelalte, ea avea culori vii și frumoase fiindcă era acoperită de mări și oceane adânci și albastre; avea păduri și pajiști verzi cât puteai cuprinde cu ochii; pe alocuri vulcani imenși străpungeau cerul cu flăcările lor portocalii și deșerturi întinse ascundeau oaze de viață.

Avea planeta aceasta un strat frumos în jurul ei, o atmosferă protectoare, ca razele soarelui să nu ardă pământul și aerul curat și proaspăt să nu se risipească în univers.

Ființe fără număr, de-o infinită, splendidă varietate, mișunau pretutindeni. Și era viață pe planetă. Era belșug și bucurie.

Iar viața arăta exact cum o imaginau ființele. Fiecare, în lumea ei, dădea naștere la tot felul de peisaje, evenimente, spectacole. Planeta căpăta forma de care aveau nevoie pentru hrana lor și pentru bucuria lor.

Și erau între aceste ființe unele care nu-și spuneau nicicum. Existau și ele, pur și simplu, între celelalte, ca celelalte, fără să știe ce sunt. Se jucau, se odihneau, mâncau, trăiau sponan și liber, conștiente doar de Iubirea din care veneau și de Lumina în care trăiau.

La fel ca celelalte, aceste ființe se întrupau și dispăreau din trupuri după bunul plac al Sufletului lor. Trupul era o simplă bucurie – un mod de a experimenta lumea fizică și atât. Când simțeau că au gustat toată viața specifică trupului respectiv, își risipeau celulele în Lumină, plecând în Lumea Invizibilă, pentru a se reîntrupa în alt moment, în altceva.

Și ființele nu cunoșteau suferința, cum nu cunoșteau nici moartea. Pentru ele apariția și dispariția erau un Carnaval, o bucurie și o joacă. Era un fel de-a v-ați ascunselea: ieșeau din ascunziș cu trup diferit. Și nu era niciun regret. Pentru că oricând puteau relua același trup sau oricare altul le făcea lor plăcere.

Viața nu era blocată în forme și curgea liberă în ele și prin ele. De aceea, pe planetă nu era decât Fericire, iar viața era palpitantă. Pentru că nu exista frică, inima lor bătea de suspansul și nerăbdarea descoperirii de noi lucruri. Descopereau și creau. Descopereau și creau.

Nu exista îngrijorare, nu existau războaie, nu exista competiție. Era loc să simți că trăiești și sufletele simțeau că nu mai pot de atâta bucurie.

Timpul trecea și lumea lor evolua. Cu cât visau mai mult, cu atât creau mai mult. Și tot ce visau în lumea invizibilă aduceau cu ele în lumea vizibilă. Așa planeta întreagă se îmbogățea și creștea, și toată creația odată cu ea. Fiecare ființă aducea ceva nou, după specia ei, după felul ei, după experiența și visele ei.

Și iată că, dintre ființele cele mai creatoare s-au unit unele cărora le venise ideea să creeze comunități. Să nu mai rătăcească pe planetă răasfirate, ci să-și construiască o continuitate și o tradiție. După atâtea peregrinări prin lume, voiau să experimenteze acum statul pe loc. Să vadă ce rezultă când te așezi și dăruiești Iubire unui singur loc. De unde, până atunci exploraseră Lărgimea, acum se hotărâseră să exploreze Profunzimea.

Ceea ce ființele aduseseră din veșnicii oferind tuturor în egală măsură devenea acum pentru comunități ceva exclusiv. Voiau să vadă ce se întâmplă când o concentrare înlocuiește dispersarea. Era un experiment care le entuziasma pe toate.

Și ființele s-au răspândit în grupuri după culoarea pielii, a părului și a ochilor, după preferința de anotimpuri și de vreme, precum și după experiențe și aspirații similare. Astfel, reușeau să concentreze la maxim criteriile după care să creeze, asigurând în același timp Diversitatea. Fiecare comunitate va crea după felul ei, după specificul ei.

Ființele și-au creat meserii, obiceiuri și limbă diferită. Fiecare grup avea o armonie a lui. În interiorul fiecărui grup începeau să se diferențieze roluri, expresii, atitudini. Generațiile treceau și ființele începeau să strângă povești, legende, mituri în care se conserva existența lor de-a lungul vremii. Erau tot felul de ziceri înțelepte prin care cei care erau mai conectați la lumea invizibilă îi ajutau pe cei cu ocupații mai pământești – cum erau, bunăoară, vânatul, pescuitul sau construitul corturilor – care nu mai aveau nici timp, nici energie să mai călătorească în lumea nevăzută.

Pentru că nu exista scris, poveștile se transmiteau pe cale orală. Erau păstrate în inimi și dăruite prin viu grai de ființe născute pentru aceasta și care transmiteau odată cu cuvintele, înseși semnificațiile și misterele vieții. Prin urmare, lumea invizibilă rămânea vie chiar și pentru cei ce nu se mai conectau direct la ea. Le pătrundea în suflet prin magia poveștilor, dându-le călăuzire și putere și astfel se menținea echilibrul.

Mai târziu, s-au gândit ființele că ar fi bine cuvintele să fie trupuri – să nu mai fie doar rostire, ci să rămână materiale. Pentru că observaseră ele că tot ce voiau puteau transforma din realitate invizibilă în realitate vizibilă. Așa au apărut primele semne pe primele tăblițe de piatră și de lemn, apoi, mai târziu, pe hârtie. Și semnele erau simboluri. Simbolurile transmiteau mesaje. Mesajele transmiteau povești.

Acum, prin scris, gândurile puteau deveni fizice. Ființele experimentau ce înseamnă să transmită gânduri prin intermediul hârtiei, în loc să le transmită direct, ca până atunci. Era un joc de-a ghicitoarea. Voiau să vadă dacă celălalt putea ghici un gând din semnele care-l redau în scris. Și tot jucându-se așa, ființele au uitat să se mai conecteze pur și simplu prin gânduri – sau cel puțin n-o mai simțeau. Credeau ceva doar când îl vedeau scris material.

Dar în lumea fizică trăind în separare, începuseră să apară și alte dezavantaje. Ființele nu mai simțeau gândurile de iubire și nu mai auzeau strigătele după ajutor. Pentru că totul voiau să citească, Cuvântul nu mai era purtat viu în inimi, ci se transmitea mort pe hârtie, venind la viață doar prin cel ce citea, numai dacă acesta se conecta la lumea invizibilă în timp ce citea.

Pentru că existau așa multe cuvinte, acum poveștile erau accesibile tuturor. Nu mai era nimeni inițiat și păstrător de tradiție. Toată lumea vorbea cu toată lumea și despre toată lumea.

Însuși Tărâmul Invizibil suferise transformări odată cu schimbarea ființelor. Nu mai era acolo doar lumină, iubire, bucurie. În timp, apăruse încă o lume – o lume foarte variată, unde ființele care o populau trăiau învălmășite, fără rost, fără cap și fără coadă, o lume în care culorile, sunetele, miresmele, totul era amestecat, fără nicio coerență, fără nicio armonie.

În continuu apăreau acolo ființe noi, foarte puține exprimând ceva, cele mai multe sărind de la una la alta, neterminate, nefinisate. Fără membre, la aproape toate le lipsea câte ceva. Și era multă agitație pentru că nu era nimeni care să facă ordine.

Aceasta era lumea gândurilor. Tot ce gândeau ființele se depozita în acest tărâm pe care l-au numit „mentalul colectiv”. De acolo erau aduse toate gândurile – unele sub formă creatoare – așa au apărut casele, hainele, căruțele, mașinile, avioanele, foarfecele și tot ce mai există pe lume. Altele erau aduse sub formă de războaie, piese de teatru, nunți, tabere, tot felul de evenimente. Unele apăreau sub formă de vise, altele sub formă de idei. Cert e că lumea invizibilă a gândurilor, care nu era aceeași cu lumea invizibilă a Iubirii la care se conectau ființele cândva, apărea treptat în fizic.

Și lumea își pierduse armonia. Pentru că tărâmul ființelor arăta mult ca tărâmul gândurilor. Cu cât materializau mai multe gânduri, cu atât deveneau mai uniformi și mai săraci în ale vieții. Simțurile li se atrofiau, bucuria devenea tot mai artificială și mai temporară. Viața nu mai era palpitantă din entuziasm; palpitațiile veneau mai degrabă din frică. Ființele nu mai simțeau că trăiesc creând și descoperind; singurele senzații erau cele venite din competiție și cele venite prin minte. Nu mai simțeau gustul mâncării, al muzicii sau al atingerilor fine. Doar mintea lor căuta mereu mai multe gânduri.

Și uite așa a apărut Internetul – materializarea imensei minți colective. Pentru că gândurile multe și intens gândite căpătau realitate fizică, ocupând din spațiul și din timpul vieții pe planetă. Atât de mult foloseau oamenii mintea, atât de mult doreau să o materializeze, încât, fără să-și dea seama cu ce seamănă, creaseră o rețea neuronală, un fel de creier imens pe care îl numiseră „server” și care stoca toate datele, apoi, mai târziu, un computer mai mic, personal, pentru fiecare ființă, care era creierul cu care culegeau din acest infinit de informații sau își depuneau la rândul lor din experiență sau din gânduri.

Foloseau ființele internetul, navigând prin el cum navigau cândva printre gânduri, călătoreau în timp și spațiu pe calea virtuală a ecranului, dar nu mai simțeau gustul adevărat al călătoriilor reale. Și nu realizau că toate s-au materializat ca să le aducă aminte. Că a fost cândva o lume invizibilă în care ființele călătoreau libere și din care creau o lume care se vede, în care călătoreau la fel de libere.

Nu, ființele nu-și mai aminteau. Erau prea departe și prea fascinate de posibilitățile oferite de lumea internetului. Din site în site, din pofta lor de gânduri, se pierdeau în lumea virtuală, devenind tot mai incapabili să trăiască și să se bucure de lumea lor frumoasă. Din suflete echilibrate, deveniseră mari encefale ambulante.

În tot acest timp, lumea invizibilă a Iubirii îi aștepta cu brațele deschise să se trezească din lumea fizică – visul lumii lor nefizice. Dar ființele rătăceau obosite într-un vis al visului, mai departe ca oricând, pentru că internetul, spre deosebire de viața reală, atrăgea cu potențialul informațiilor, entuziasma creând dependență ca apoi să vlăguiască bietele ființe care își trăiau acum viața sedentară pe un scaun.

Și lumea invizibilă continua să se întrupeze și să viseze în jurul oamenilor. Viața mergea mai departe, într-un flux de lumină și de bucurie, luând cu ea doar ființele care doreau să Trăiască.

 

This entry was posted on Wednesday, July 15th, 2015 at 18:47 and is filed under (ro) Din misterele vieții, (ro) Toate categoriile. Follow the comments through the RSS 2.0 feed. You can post a comment, or leave a trackback.

Leave a Reply

Tags:



error: Content is protected !!