10

October

Mic îndrumar de lectură a basmelor

Cuvânt înainte

Despre basme s-au scris multe cărți. În fiecare an se dau doctorate, teze, se fac lucrări de definitivat în învățământ, lucrări de diplomă la sfârșit de facultate sau dizertații pe la sesiunile de comunicări științifice. Chiar dacă ele nu se mai culeg de mult din popor, frunți fără număr nu contenesc a se apleca asupra analizei lor și încă și mai multe suflete continuă să se întoarcă cu nostalgie spre ele.

Dintre acestea, făcurăm parte și noi, mai la coadă, căci, spre rușinea noastră, dădurăm crezare cu mintea – chiar dacă nu simțirăm niciodată cu inima – minciunii că basmele și poveștile sunt pentru cei mici și astfel ne îndepărtarăm de ele, ca să ne ocupăm cu cărțile mai mult sau mai puțin serioase, dedicate oamenilor mari.

Întâmplarea făcu că, într-o zi, tot vânând prin pădurile fermecate din împărăția cuvintelor, trecurăm, fără veste, ca fiii de împărat de prin basme, pe tărâmul unde fuseserăm preveniți cu tot dinadinsul să nu călcăm niciodată, că nu e tărâm pentru oameni – mai cu seamă tărâm pentru oameni mari. De o sută de ani nu mai călca nimeni pe acolo și cei care călcaseră, nu se mai întorseseră, așa cum n-am mai fi dorit nici noi să ne întoarcem, dacă n-ar fi fost atâtea lucruri minunate pe care nu ne îndurarăm a le păstra doar pentru noi.

Așa se făcu că, încet și cu bucurie, ne puserăm de construirăm o punte ca și alții să poată coborî pe tărâmul de basm și poveste și pe care o mai trecem și noi câteodată, întorcându-ne pe tărâmul oamenilor atât cât să mai lăsăm câte o cărticică. Dar nu zăbovim niciodată prea mult, căci calul cu care venim nu ne așteaptă, ci, dacă vrem să ne întoarcem pe tărâmul unde se află tinerețea fără bătrânețe și viața fără de moarte, trebuie să ne grăbim totdeauna.

Iată că azi veni rândul acestui Mic îndrumar să treacă podul din lumea fermecată a basmelor către sufletele fermecate de oameni. El nu se vrea a fi nici exhaustiv, nici nu își dorește a relua ceea ce se poate regăsi în atâtea cărți scrise pe tema aceasta. Mai degrabă nădăjduim a aduce o perspectivă cu totul nouă, proaspătă și personală, un punct de vedere diferit, format nu atât în urma experienței citirii și analizării basmelor, cât mai ales în urma scrierii lor efective.

Considerăm că, pentru a prezenta un vas de lut, cel mai îndeaproape și mai cu suflet vorbește olarul. La fel, pentru a lărgi înțelegerea basmelor, nu ajunge nici măcar cineva care crede în posibilitatea magiei lor, ci e nevoie de un om pentru care ele sunt, în cel mai deplin sens, adevărate. Un om care să vorbească dinăuntrul lor, care să aibă măcar un picior pe tărâmul de unde vin ele, dacă nu chiar să locuiască acolo. Și acest lucru este mai greu de găsit în zilele noastre moderne, când simpla menționare a basmelor ne trimite ori cu gândul la povești de adormit copiii, ori cu gândul la minciuni – „ce tot vorbești acolo, astea sunt basme!” – percepție distorsionată care nu există decât de vreo sută de ani încoace și a fost impusă cu un scop anume, așa cum vor dovedi capitolele care urmează. Nădăjduim ca Micul îndrumar să arate, pe înțelesul tuturor, adevărata față a basmelor. El va oferi, pas cu pas, cele câteva unelte necesare corectării percepției actuale, percepție educată să interpreteze existența și esența basmelor într-un fel care nu doar că nu ne e deloc de folos, ci chiar ne îndepărtează de ele.

Vom vedea, în cele ce urmează, că basmele nu sunt ceea ce credem. Pentru aceasta vor fi de ajuns câteva adevăruri care vor risipi minciunile în care stau basmele îngropate de multe milenii. Vom vedea legătura strânsă și influența directă dintre basme și viață – viața individuală, cotidiană, dar și viața din perspectiva istorică, cosmică și chiar eternă. Vom înțelege care este, unde se află adevărata înțelepciune din basme și cum se poate ajunge la ea. Vom învăța să discernem ce adaosuri s-au făcut de-a lungul timpului la variantele originale și cum să descoperim – acolo unde se poate – adevărata vârstă a unui basm. Ne vom piti în tot felul de unghere de unde vom vedea lucruri care s-au vrut pentru vecie ascunse.

Și, poate, până la final, vom prinde atâta drag de povești și de basme, încât se va trezi în noi bucuria și încrederea de a le citi și chiar a le scrie, indiferent de pregătire, înclinații sau vârstă.

Pentru a putea cuprinde cât de cât adevărata amploare a semnificațiilor basmelor, poveștilor, legendelor, poemelor și a tuturor genurilor folosite cândva în popor pentru transmiterea înțelepciunii de-a lungul generațiilor – și care erau la bază, în ochii lor, unul și același, indiferent de denumire – va trebui să depășim abordarea strict literară, pășind, la nevoie și prin spiritualitate, etică, psihologie, antropologie, istorie și chiar arheologie. Căci basmul este expresia vie a Ființei – individuale sau colective – cu tot ce implică aceasta ca să existe.

Bunăoară, se va face apel uneori la multi-dimensionalitatea noastră ca făpturi care, dacă inclusiv pe planul fizic al materialității noastre avem nivele care se întrepătrund în mod inseparabil pentru a ne susține ființa – trup, emoții, stări mentale – cu atât mai multe sunt dimensiunile și nivelele de existență către care se întinde sufletul nostru, latura divină din noi, la infinit, făcând legătura dintre noi și mediul în care trăim, de la cel apropiat, al familiei și casei noastre, din ce în ce mai larg, cuprinzând rolul nostru în comunitatea din care facem parte, inclusiv legătura cu natura, și până la marginile pământului, ca apartenență de om între oameni. După care, alte și alte planuri ne extind ființa ca pământeni între alte planete, ca locuitori ai unei galaxii și apoi ai unui univers, așa cum credem că îl percepem, la care se adaugă un infinit de universuri paralele vizibile sau invizibile, probabile sau existente, conectate vibrațional cu cel din care facem parte ca trup fizic.

Chiar dacă în fața unei asemenea măreții, ființa noastră pare infimă, nu încetăm o clipă să fim o componentă esențială din țesătura pe care o alcătuiesc toate aceste nivele de existență, pe care le influențăm prin cele mai mici gânduri și sentimente, deoarece, dincolo de formele fizice, se află energia din care acestea își primesc existența.

Energia nu cunoaște timp și spațiu – prin urmare nu este mică sau mare și, mai ales, nu poate fi separată, căci s-ar separa de ea însăși. Astfel, trăirile noastre de orice natură, fiind de natură vibrațională, influențează sau reverberează ca un ecou în toată energia din care este alcătuit Infinitul Iubirii, Divinul, Sursa de unde se nasc toate lucrurile.

Această conștiență cosmică a marelui rol pe care îl joacă existența noastră măruntă, o aveau cei care spuneau și ascultau basme în mare vechime. Iar basmele chiar aceste dimensiuni și nivele cuprindeau în făptura lor aparent simplă, la aceste realități complexe se conectau și aveau puterea să conecteze.

Din această perspectivă, deja, iată, se trezește în noi așteptarea că ele sunt mult mai mult decât ce am știut până acum.

La acestea, se mai adaugă o prismă sau un criteriu de evaluare major – în mod paradoxal, nu literar, ci istoric. După cum se va dovedi adesea de-a lungul Micului îndrumar, basmele cuprind în ele perioadele istorice din care au făcut parte atunci când s-au născut sau pe care le-au cules și le-au îmbrățișat de-a lungul evoluției lor.

Acestea sunt importante în măsura în care identificarea lor ne ajută să distingem denaturările care au avut loc în unele basme, îndepărtându-le de scopul inițial fundamental – acela de armonizare – și transformându-le, până în zilele noastre, în unelte de modelare a mentalității colective în sensul formării unor societăți ușor de manipulat la toate nivelele.

Pentru aceasta, nu e nevoie de studii academice și greoaie, ci de un fapt simplu, de bază, care, din păcate, nu se prea predă la lecțiile de istorie:

Ceea ce se spune și știm este că, înainte de a fi cucerite de popoarele nomade, războinice, multe din așezările de pe cuprinsul pământului erau pașnice. Ce nu se spune este că, oriunde principiul pe care se baza o comunitate era egalitatea și cooperarea între diversele clase sociale, fără a se face diferențe între bărbați și femei, între adulți și copii, între oameni de diferite rase sau triburi, starea de liniște și de fericire în care trăiau făcea loc manifestării unei puteri creatoare care ducea civilizația cu pricina pe culmi evolutive necunoscute nici chiar în zilele noastre.

Aceste așezări care au dăinuit mii de ani fără ziduri și fără arme de apărare sau vânătoare au fost fie rase de pe fața pământului, fie asimilate de triburile de războinici care au râvnit la „bogățiile” lor.

Dacă primele trăiau într-o desăvârșită încredere și armonie cu destinul și cu natura, cele din urmă aveau ca principiu de funcționare frica și supunerea prin violență. Ele ridicau la rang de superioritate bărbatul față de femeie, adulții față de copii, stăpânii față de sclavi, omul față de pământ și natură, de care se foloseau după bunul plac și spre propriul câștig, chiar dacă aceasta presupunea inclusiv distrugerea lor.

După sumara descriere de până acum, se poate lesne vedea cam unde ne încadrăm noi, cei din zilele noastre, și cam unde se află „evoluția” cu care ne mândrim, în detrimentul atrofierii capacităților noastre de ființe multi-dimensionale, capacități pe care popoarele așa-zis primitive le foloseau la valoarea reală.

Cele două tipuri de societăți, cu cele două tipuri de funcționare – cea bazată pe frică, dând o atitudine permanentă de supraviețuire și luptă, în opoziție cu cea bazată pe fericire, care naște, în mod firesc, o atitudine de libertate în care se poate valorifica din plin latura creatoare – se regăsesc în toate basmele culese de la noi din popor, într-o măsură mai mică sau mai mare, basme la care ne vom raporta, direct sau indirect, prin Micul îndrumar de față.

Alte detalii exemplificatoare vor fi trecute în revistă în capitolele corespunzătoare, dar cei care doresc să aprofundeze aceste mici adevăruri cu strășnicie tăinuite și care dărâmă istoria în care am crezut până acum, așa cum buturuga mică răstoarnă carul mare, pot face apel la lucrarea d-nei Riane Eisler, Potirul și lama (The Chalice and The Blade), lucrare care va surpa multe prejudecăți, reașezând lucruri a căror ordine a fost pervertită de veacuri, și va face, astfel, loc să pătrundă iarăși lumina.

Până atunci, ne vom folosi de cele câteva unelte și resurse pe care le-am strâns în îndrumarul de față și, cu calul pe care îl avem și cu vitejia noastră, credem că vom izbândi să ajungem Acasă. La locul în care, ca omenire, am deschis ochii ca să vedem lumina zilei, ochi care de atâta vreme ne-au fost orbiți. Împreună, vom face măcar un pas de la întunericul în care am fost ținuți până astăzi, la viața în care eram meniți să trăim. Și, dacă ne-o plăcea, om putea rămâne acolo.

Demersul nu va fi unul ușor, pentru că „această casă este încongiurată cu o pădure deasă și înaltă, unde stau toate fiarele cele mai sălbatice din lume; ziua și noaptea păzesc cu neadormire și sunt multe foarte; cu dânsele nu este chip a te bate; și ca să trecem prin pădure este peste poate; noi, însă să ne silim, dacă om putea, să sărim pe deasupra.”(Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte)

Având calul nostru de nădejde, care ne-a mai purtat peste această pădure, vom strânge chinga cât vom putea de mult și, încălecând alături de noi, vom duce cititorii, câte unul, pe tărâmul basmelor, unde se află, la propriu, tinerețea fără bătrânețe și viața fără de moarte. Numai să se țină bine și în scări, și de coama calului; picioarele să le țină lipite pe lângă supțioara lui, ca să nu îl zăticnească în zbor.

„Căci acum e timpul când se dă de mâncare fiarălor pădurei și sunt adunate toate în curte. Să trecem!” (Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte)

 

Eva de Christo, Mic îndrumar de lectură a basmelor
ISBN 978-973-0-22762-8
Nr. pagini: 133

Copyright © 2016 Eva de Christo, Brașov

 

 

 

 

În lucru: „Dansând cu misterele vieții – Cartea a doua”, „Dincolo de basm și poveste – Cartea a patra” și o sumedenie de alte volume de basme, povești, povestiri și legende, care mai de care mai frumoase!

 

 

This entry was posted on Monday, October 10th, 2016 at 16:20 and is filed under (ro) Minciuni istorice, (ro) Toate categoriile. Follow the comments through the RSS 2.0 feed. You can post a comment, or leave a trackback.

4 Responses to “Mic îndrumar de lectură a basmelor”

  1. Lupi care nu mănâncă copii | Eva de Christo

    […] Micul îndrumar de lectură a basmelor, o carte mult mai mare și mai neașteptată decât ar părea ascunde numele-i simplu și […]

  2. Cine stă într-un loc, poate călători pretutindeni | Eva de Christo

    […] făcu să zâmbesc la paragraful de încheiere, căci nu trecură nici două luni de la publicarea Micului îndrumar de lectură a basmelor, unde acordasem aceleiași realități – căci nu aș putea-o numi doar idee – câteva […]

  3. Scufița Roșie și Lupul Cel Bun | Eva de Christo

    […] fundalul istoric al poporului nostru pentru a șterge o minciună despre care mai vorbisem și în Micul îndrumar de lectură a basmelor: minciuna că lupii ar fi lighioane rele, dușmanii omului și pretext pentru frica de a umbla prin […]

  4. Floarea Re-Amintirii | Eva de Christo

    […] Femeii în Vindecarea Istoriei, o parte se află în capitolul Apariții feminine în basme din Micul îndrumar de lectură a basmelor, o parte se află în Cuvântul Înapoi la Fata-voinic pe urmele Anticristului, o parte în […]

Leave a Reply

Tags:



error: Content is protected !!