22

March

„Flatliners” și „Povestea șerpoaicei”

Aseară am vizionat Flatliners 2017, cu intenția de a vedea diferența față de versiunea din 1990, dar fără să mă aștept la ceva mai bun. Dreptate am avut, mi s-a părut destul de slab jucat și finalul nu a avut puterea și sensibilitatea celui din ‘90, chiar dacă s-a încercat a merge oarecum pe aceeași temă a iertării de sine. Am avut senzația că nu are putere mesajul în comparație cu filmul original, în care s-a văzut trecerea de la violență la împăcare atunci când iertarea a fost desăvârșită.

A fost ca și cum filmul nou nu a avut suflet – prea teatral, prea ne-trăit. Pentru mine.

Dar azi, din senin – că nu prea aveam de ce să mai stărui pe linia filmelor – mi-a venit în minte faptul că violența extremă în fapt nu venea de la himera trecutului, ci dinăuntrul omului prezent. El vedea o persoană reală care îi făcea rău, dar din afară altcineva n-ar fi văzut nimic.

„E adevărat…” mi-am zis, „e adevărat. Așa ne facem noi. Filmul nu e deloc violent. Este exact ceea ce facem noi cu noi… este violența noastră asupra noastră care pentru noi pare reală, dar pentru cineva care nu ne trăiește drama și ne urmărește din afară, este iluzie…”

Atunci mi-am adus aminte de Povestea șerpoaicei din Dansând cu misterele Vieții – Cartea Întâi, unde nu mi-a fost ușor să pun în cuvinte violența extremă pe care și-o aplică omul în sine. Față de aura gingașă și frumoasă a poveștilor mele, aceasta făcea o notă discordantă, aproape de nepermis, însă m-am încăpățânat să o public, tocmai pentru că ea redă fidel modul nostru de funcționare – violența extremă cu care ne prelungim suferința mult după ce situația exterioară s-a încheiat.

Bineînțeles, m-am bazat și pe finalul eliberator în care fata mea acceptă lepădarea de viața veche asemeni șerpoaicei care își leapădă pielea prea strâmtă pentru a porni în trup nou și flexibil.

Deci, dacă e prea multă violență în Flatliners și în Povestea șerpoaicei înseamnă că e prea multă violență în noi…

This entry was posted on Thursday, March 22nd, 2018 at 17:26 and is filed under (ro) Destin de femeie, (ro) Din misterele Vieții, (ro) Toate categoriile. Follow the comments through the RSS 2.0 feed. You can post a comment, or leave a trackback.

Leave a Reply

Tags:



error: Content is protected !!