2

February

Dincolo de basm și poveste – Cartea a doua

Prolog

– Basme?! N-am mai citit basme de treizeci de ani! De când eram copil! ar fi izbucnit fata fără să vrea dacă nu ar fi știut despre ce este vorba. Citise deja volumul întâi, dar trecuseră cinci ani de atunci. Cum de uitase?…

Prea multa suferință aruncase în umbră acele zile pline de farmec. Acum era târziu pentru basme sau poate nu înțelegea ea prea bine. Se simțea părăsită, o durea imensa singurătate – nu basmele aveau s-o aline! Ea avea nevoie de cineva. Îl voia pe el – să se întoarcă la ea, dar, cum nu putea da timpul înapoi, ezita în fața cărților cu care și-ar fi putut amâna măcar o vreme frământarea inimii și a gândurilor.

Mai întrebă o dată:

– Ce să fac să mă vindec? Cum să ies din singurătate? Cum să trăiesc mai departe?… Care e cel mai bun lucru pentru mine acum? Sau măcar arată-mi ce să citesc…

Sufletul-Vultur îi repetă adânc în inimă răspunsul:

– Cartea a doua din „Dincolo de basm și poveste”… Ai amânat destul! A venit timpul să continui Călătoria!

Fata surâse și ochii i se luminară o clipă, uitând fără să vrea suferința. Era adevărat. Cu cinci ani în urmă răsfoise la întâmplare volumul de basme și ceva magic se întâmplase în ea. Nu era vorba de cuvinte, de personaje, de întâmplări sau de peisaje. Era vorba de ceea ce simțise în timp ce citea. Uneori erau lucruri profunde, care o eliberau luminând ungherele minții, dar cel mai adesea fusese o stare plăcută, de plimbare sufletească pe un tărâm minunat, unde totul este posibil. Era ceva gingaș în esența acelor basme, ca și cum ar fi fost ființe vii, cu ochi curați și gene răsfrânte, care o însoțiseră dincolo de filele cărții, dându-i puterea de a vedea, măcar pentru un timp, în Alt Fel viața.

Își amintea și acum la fel de puternic că la final de volum nu putea spune aproape nimic despre povești, ci mult mai mult avea de spus despre sine. Poveștile nu erau nici bune, nici rele. Avusese chiar senzația stranie că poveștile acelea nici nu existau, exista doar povestea din inima ei, pe care suratele ei o aduceau la suprafață în timp ce citea.

Chiar asta îi plăcuse cel mai mult: că se descoperise pe sine citind. Descoperise de câtă duioșie, de câtă lumină, de cât mister era, fără să știe, capabilă. Nici nu se mai chinuia, ca la început, să descifreze simbolurile, mesajele – basmele o învățaseră pur și simplu să Simtă.

Pe de altă parte, fusese minunat să vadă atâtea finaluri fericite, cum nu-i prea era dat să întâlnească în viață. Privind în urmă, pentru prima oară își dori să poată fi o poveste ea însăși, să învingă obstacolele, să-și dea un sfârșit ca în basme.

Cu ochii umezi și un început de speranță, întinse mâna spre Cartea a doua, care de cinci ani o aștepta neatinsă. Sufletul-Vultur avusese întotdeauna dreptate. Atunci când nu ieșise din cuvântul lui. Putea alege orice altă carte, dar avea încredere, căci vorbise cu înțelepciunea din sufletul ei. Poate totuși…

Se cuibări în fotoliu, cu un ceai fierbinte alături, și se puse pe citit. La fel ca odinioară, infinitul își îngusta ca o clepsidră tainele sub formă de basm, ca să le redeschidă fără limite în inima ei, purtând-o dincolo de viața cotidiană.

După câteva povești, absorbită nu de ele, cât de imensitatea ce i se lărgea în suflet, uită și de suferință, și de frământările fără sens și fără sfârșit ale gândurilor. Fiecare basm era o sferă în sine – complet, începând și sfârșindu-se cum și-ar fi dorit să înceapă și să se sfârșească și ea, de fiecare dată cu bine.

Simțind puterea vindecătoare a poveștilor îi veni o idee pe cât de simplă pe atât de profundă: cum ar fi să scrie și ea? Nu va ști niciodată nimeni ce face, iar pe tărâmul basmelor totul era posibil. Nu avea decât să devină și ea o poveste, să-și trăiască dilemele, să-și trăiască durerea și să-și ofere acel final fericit. De ce să aștepte mereu de la alții?

Zis și făcut. Scrise toată noaptea și, spre zori, povestea ei fu gata. Dar dacă ar fi fost să pună precis în cuvinte, ar fi spus-o altfel: ea, povestea, fu gata. Căci în timp ce scria, resimțindu-și durerea, ceva se topise făcând loc primelor raze de soare.

Fusese o poveste despre o poveste – alungată, neterminată, care nu-și găsește finalul. Care căutase pretutindeni pe pământ un sfârșit potrivit pentru ea și nu dăduse decât de drame, de tot felul de sfârșituri nefericite, după cum își dădeau singuri toți oamenii.

Ajunsă la marginile pământului, povestea pășise fără să vrea pe tărâmul basmelor, de unde venea și lumea reală a oamenilor. Acolo fu primită cu brațele deschise și își putu alege un final fericit – erau fără număr. Iar finalul ei fu că rămase acolo. Fiind o poveste, își dăduse seama că ajunsese Acasă.

Vindecată, eliberată, cu trupul în lumea oamenilor, cu sufletul în lumea minunată a basmelor, fata simți ce nu mai simțise vreodată: că de acum va ști ce să facă cu orice durere. Nu avea de ce să mai lupte, nu avea de ce să mai fugă. Mai mult, cu basmele alături nu va mai fi niciodată singură. Poveștile cu toate finalurile lor posibile o făceau să se simtă în siguranță. Putea oricând alege cum se termină ceva. Nu în afară, nu în evenimente, ci înăuntru, în felul în care le interpretează chiar ea.

Nu avea pe cine aștepta și acum nici nu-și dorea să mai vină. Cu sufletul împăcat, se cuibări în așternut și adormi la ora când alții își începeau ziua de lucru. Pentru acum nu mai conta nimic. Ea nu era o fată oarecare, era o poveste minunată care fusese citită până la capăt și acum se putea odihni liniștită.

 

Eva de Christo, Dincolo de basm și poveste – Cartea a doua
Cod 978-973-0-20370-7
ISBN 978-978-0-20372-1
Nr pagini: 256

Copyright © 2015 Eva de Christo, Brașov

 

Dincolo de basm și poveste 2

 

Din cuprins – atenție! acestea nu sunt povești de adormit copiii, sunt basme și povești de trezit oamenii mari!

 

Prolog
Adevăratul Seceriș
Povestea interzisă
Fata cu copaci noduroși
Povestea fântânarului
Balaurul care devora povești
Puterea lui „oare”
Fiul de împărat ajuns cioplitor de clipe eterne
Povestea-Haiduc
Căsuța din pădurea din inimă
Fata de împărat cu mâini inutile
Băiatul care își cinstea prea mult părinții
O lume cuantică
Omul părerilor
Fata care nu putea să biruie
Fata care a renunțat la psihologie
Povestea unor mâini inutile
Adevărata măsură a lucrurilor
Tărâmul zânelor, tărâmul oamenilor și veverița
Rățușca și colacul ei de salvare
Fata care și-a dorit să fie zână
Povestea unui sistem de valori
Ultima zână de pe pământ
Povestea copilului nedorit
Făt-Frumos în căutarea dușmanului Moarte

 

 

În lucru: „Dincolo de basm și poveste – Cartea a treia” și o sumedenie de alte volume de basme, povești și povestiri, care mai de care mai frumoase!

 

This entry was posted on Tuesday, February 2nd, 2016 at 10:06 and is filed under (ro) Destin de femeie, (ro) Dincolo de basm și poveste, (ro) Dumnezeu altfel, (ro) Frica, (ro) Iubire, (ro) Minciuni istorice, (ro) Toate categoriile. Follow the comments through the RSS 2.0 feed. You can post a comment, or leave a trackback.

5 Responses to “Dincolo de basm și poveste – Cartea a doua”

  1. Dincolo de basm și poveste | .

    […] Dincolo de basm și poveste – Cartea a doua […]

  2. Aineru

    Prologul de la Cartea a doua (Dincolo de basm și poveste) este o nebunie, este o poartă fermecată ce se deschide în interiorul tău, o poartă de la o minunată grădină care a fost de mult uitată. În timp ce îl citești simți cum pășești pe poartă. Până ai terminat de citit deja ești pe celălalt tărâm, pe Tărâmul Basmelor. Te învăluie în magie, într-un mister plăcut. O lume ce îți deschide sufletul să viseze lucruri la care niciodată n-ai îndrăznit să visezi. Este atât de frumos încât simți cum lucrează în tine și te umple cu bucurie, te simți întreg…începi să trăiești povestea ta și vrei să te bucuri de ea înainte de a începe să citești următoarea poveste din carte, următorul capitol din viață…asta am scris în seara când am citit prologul.

    În dimineața următoare reîntâlnirii cu basmele, în timpul plimbării de dimineață m-am trezit gândind în voci de basm. Ce minunăție! mi-am zis 🙂 începuse să se deruleze în “fața ochilor” mei povestea vieții mele. Începea încă dinainte să vin pe Pământ și de aș fi avut la îndemâna măcar un șervețel, cu frunze-aș fi început să scriu pe el. Dar cum eram în plop și plopul în aer am grăbit pasul să le ajung pe zâne din urmă, mai aveau puțin și ajungeau acasă înaintea mea.
    Ajunsă acasă nu mai era timp de pierdut, așa că am luat ce a fost mai la îndemâna și m-am pus pe scris…”A fost odată ca niciodată un suflet mai mult de fată…”. Nu m-am oprit până nu a apărut și finalul fericit 🙂
    Trebuie să recunosc că nu sunt la prima poveste scrisă, dar cu siguranță este printre cele mai frumoase, iar vocea lor îmi este din ce în ce mai clară.

    Trei seri au trecut de când am citit prologul, trei seri cât trei ani, sau poate au fost trei vieți de suflet în trei basme. Mă simt…mă simt Altfel, mă simt alt om, mă simt liberă. De mă căutați…acum sunt sus, zbor cu vulturii.

    Așa a început Călătoria lui Aineru dincolo de basme…

  3. Aineru

    Povestea Interzisă
    Woa! Woa! Woa! Genială povestea! Este incredibilă! O simți până în adâncul sufletului, o trăiești cu toată ființa. Sfârșitul…sfârșitul…te năucește, te învârtește, te da peste cap și până să te dezmeticești te-a și curățat. Te-ai trezi la viată…

  4. Aineru

    M-am apucat de citit în dimineața asta povestea “Fata de împărat cu mâini inutile”. A fost ca o îmbrățișare caldă la început. M-am gândit..ia uite..ce plăcut..cred că totuși o să fie fără plânsete. Începuse să se amestece în mintea mea ce citeam cu ce descoperisem ieri despre copilăria mea și se crease o oarecare agitație. Am făcut liniște și am continuat. N-aș putea să zic cam pe la ce frază am început să plâng în hohote 🙂 🙂 🙂
    Dar când am citit “dacă nu i-ar fi fost ochii luminați de puritatea, sinceritatea și adevărul din suflet…” ‎abia mai vedeam printre lacrimi să citesc. Și acum tot printre lacrimi scriu…sunt atât de copleșită că un suflet atât de curat ca tine a scris și a simțit asta față de mine. Poate mi s-a mai spus asta, dar probabil că nu cu sinceritate sau n-am avut urechi să aud… Cel mai frumos mi se pare ca de fapt la esență toți suntem așa, depinde doar de noi cât vrem să vedem și cât ne dăm voie să lăsăm iubirea să ne conducă viața.

    Este o poveste atât de frumoasă, că nu îmi vine să cred că a fost inspirata de mine și scrisă pentru toți cititorii pentru a se regăsi în ea. Când am citit povestea prima oară – acum mai mult de jumătate de an – încă nu știam ce să fac cu mâinile, dar acum când sunt în deznodământul poveștii sunt copleșită de frumusețea vieții.

    Mulțumesc că fac parte din tot ce se întâmplă, din viață.

  5. Aineru

    Tărâmul zânelor, tărâmul oamenilor și veverița.
    M-a cutremurat violența din tărâmul oamenilor. Paralela făcută în basm între cele două tărâmuri deschide ochii – oamenii sunt atât de obișnuiți cu tărâmul lor încât nu mai conștientizează violența, suferința, durerea. Violența copiilor față de pisică e cutremurătoare – am plâns în hohote simțind durerea bietului suflețel. Iar cireașa de pe tort – bărbatul care țipă la femeie în casa lor – este atât de dureros faptul că se întâmplă asta și că oamenilor li se pare ceva absolut normal, așa trăiesc oamenii…
    Este o poveste tulburătoare…
    Tărâmul Zânelor este doar la o întindere de mână depărtare și pentru oameni. Este alegerea fiecăruia…

Leave a Reply

Tags:



error: Content is protected !!