25

August

Dincolo de basm și poveste – Cartea a cincea

Prolog

– Basme?… n-am mai citit basme de treizeci de ani, de când eram copil… murmură ca pentru sine zmeul, în vreme ce mângâia cu privirea și cu degetele cartea pe care o ținea în mână nevenindu-i să-și creadă ochilor.

Trecuse de trei luni pe tărâmul oamenilor – trei luni pe tărâmul basmelor care aici erau cât treizeci de ani. Timpul se scurgea greu dincoace, îi simțea bătrânețea și apăsarea, așa cum, pe tărâmul lui, timpul zbura fără de vesete, lăsând în urmă-i doar tinerețe și robustețe.

I se aciuaseră primăvara aceea două rândunele sub streașina casei – casă pe care o avea în adâncul pădurii, în vreme ce rândunelele veniseră de peste nouă țări și nouă mări, de unde își aveau tărâmul oamenii care nu mai ascultau de mult basme, cu atât mai puțin le dădeau crezare ca unor adevăruri!

O luase ca pe un semn bun – că adică undeva, un suflet, două de muritori începuseră să prețuiască din nou poveștile și, prețuindu-le, acestea le arătau zi de zi, tot mai mult, Adevărul. Rândunelele erau mesagerii dintre cele două tărâmuri. Ele nu vorbeau nici pe limba zmeilor, nici pe limba oamenilor, dar vorbeau prin însăși apariția lor. Și unde apăreau, vestea bună era că Adevărul despre cel în curtea căruia își făceau sălaș fusese primit.

Când le văzuse tăind ca săgețile văzduhul, coborând în bucle aproape de pământ, de mai că nu putea trece printre ele, îi tresărise inima-n piept de bucurie. Nu le putuse număra, dar le simțise tocmeala și, într-un sfârșit, rămăseseră numai două. El le-ar fi primit cu drag pe toate, dar dacă doar o pereche se oprise în tindă la el, era semn că Adevăruri multe fuseseră primite și alți locuitori din lumea basmelor își așteptau, la rândul lor, veștile bune.

Noapte de noapte se întinsese în pat încercând să prindă firul poveștilor despre zmei. Nu fusese ușor, că oamenii nu mai petreceau timpul cu poveștile frumoase și adevărate. Trebuise să înoate în destul de multă minciună până să vadă în zare luminița unui suflet care prinsese drag de basme în floarea vieții și acum le strângea înăuntru și în jur ca pe niște pietre scumpe.

Numai după ce îi dibuise adăpostul, avusese și el prima noapte de somn liniștit. A doua zi, dis-de-dimineață, își umpluse traista cu merinde și, încălecând pe bidiviul lui cu șase aripi, o luase în zbor către tărâmul oamenilor. Acolo adăstase întâi într-o poieniță neștiută de nimeni, mâncase pe săturate, își trimisese bidiviul în adâncul pădurii, după care se dăduse de trei ori peste cap, să arate și el ca un om, și o luase la picior până la cel dintâi oraș, că sate nu prea mai erau în vremea aceea.

Mult îi trebuise până să dea de prăvălia cu cărțile de povești adevărate, dar când dăduse, nu mai putuse de bucurie! Acum stătea cu patru cărți de basme în față, nevenindu-i să-și creadă ochilor. În cea de-a patra, se afla scris cu litere mărunte un titlu care purta în el un adevăr ce zăcuse îngropat de sute de ani: Omul cel rău și zmeul cel bun

Cât să fi fost de atunci? După o vreme fără sfârșit în care oamenii viețuiseră în bună pace cu zmeii, ajutându-se în toate cele, un gând vrăjmaș venise nu se știe de unde, picurându-și otrava ucigătoare în mințile slabe. Nu își mai amintea nimeni dacă fusese serios sau numai o glumă care în timp devenise realitate…

În timp, oamenii deveniseră răi și pizmuitori pe puterea zmeilor și își începuseră minciunile și batjocura. Le promiteau răsplată pentru ajutor acolo unde singuri nu puteau face față, răsplată pe care o făceau uitată după ce ajutorul venise… Se furișau prin curțile zmeilor furând din truda de-o vară, belșugul părându-li-se nedrept față de puținul pe care li-l dădea lor pământul… Îi batjocoreau și făceau povești mincinoase despre zmei care mâncau carne de om, ca pruncii lor să se teamă din fașă… Să se creadă cineva zmeu nu mai era ceva bun, ca în vechime, ci era de acum aroganță…

Zmeii nu se lăsaseră călcați în picioare, dar nici nu ripostaseră. Se retrăseseră întâi dintre oameni, după care fuseseră nevoiți să-și facă tărâmul nevăzut ochiului care privea numai cu pizmă. Dar nu fuseseră singurii. Tot cam pe atunci se retrăseseră zânele, caii cu aripi și toate făpturile care susținuseră cu armonia lor lumea.

Ani fără număr așteptaseră pe tărâmul lor semnele Primăverii. Ale unei primăveri din sufletul omenirii și, după o agonie ce le păruse lungă cât veșnicia, iată că lumina și căldura basmelor începeau să readucă la viață tărâmul muritorilor.

Zmeul strânse cele patru cărți ce purtau pe coperți același titlu, plăti și se grăbi să iasă din prăvălie. Fremăta de nerăbdare să ajungă acasă. Câteva săptămâni avea ce să citească!

În timp ce lua restul, o fată cu păr de castană și un zâmbet plin de lumină intră cu un cufăr în brațe. Punându-l pe tejghea, îl deschise și începu să ducă la raft cărțile nou-sosite.

Neputându-se abține să iasă fără a le citi titlul, zmeul își aruncă ochii pe una din coperți și aproape sări cât colo.

– Bată-mă norocul să mă bată! își zise, luând una din ele în mână.

Verifică iute pe cărțile lui anul apariției, după care se uită pe cartea abia venită. Făceau toate parte din aceeași colecție – Dincolo de basm și poveste se află…

– Cinci cărți de basme în mai puțin de doi ani jumate… înseamnă… înseamnă nu doar că mai urmează, ci și că cineva… cineva trăiește pe tărâmul oamenilor într-o zi ce trăiesc făpturile de pe tărâmul basmelor în șapte, murmură abia auzit zmeul care rămăsese înmărmurit cu Cartea a cincea în mână. Înseamnă că Împlinirea Vremurilor este aproape! strigă dintr-o dată fără să vrea. Mai mult, a și început!

Dansând de bucurie, plăti galbenii pentru Cartea a cincea și sărută pe obraz fata cu păr de castană care îl privea nedumerită.

– O să vezi, o liniști zmeul privind-o în ochi cu nespusă duioșie. O să vezi… cu ochii tăi, în viața aceasta…

Fata dădu din cap și zâmbi ca și cum pricepuse.

Luându-și rămas bun, zmeul porni ca săgeata către poienița unde îl aștepta bidiviul. Nu mai era mult și trecerea între lumi nu avea să mai ceară călătorii așa de lungi ca aceasta. Va fi de ajuns să clipească din ochi și va fi unde își dorește. După care, cele două tărâmuri vor deveni unul și același, așa cum au fost și sunt dintotdeauna.

Numai ochii oamenilor trebuiau să privească din nou Adevărul. Întâi în basme și povești, mai apoi să îl vadă aievea. Și când îl vor vedea, vor ști că tărâmul lor nu fusese niciodată despărțit de al zmeilor, așa cum nu fuseseră nici ei înșiși.

Până atunci, zmeul avea de savurat mai bine de o sută de povești în tinda unde rândunelele își hrăneau de zor puișorii…

 

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României
Eva de Christo
    Dincolo de basm şi poveste se află… / Eva de Christo. – Şirnea : Zvon de Zâne, 2017-

    vol.
    ISBN 978-606-94405-7-5
    Cartea 5. – 2017. – ISBN 978-606-94429-3-7

821.135.1

Nr. pagini: 198

Copyright © 2017 Zvon de Zâne, Brașov

 

 

În lucru: „Dincolo de basm și poveste – Cartea a șasea”, „Dansând cu misterele vieții – Cartea a doua”, „Basme și povești pentru Copii de Basm și Poveste – Cartea a doua”, „Legende pentru Copii Legendari – Cartea a doua”, „Legende, basme și povești din vremea ce va să vină – Cartea a doua” și o sumedenie de alte volume de basme, povești, povestiri și legende, care mai de care mai frumoase!

This entry was posted on Friday, August 25th, 2017 at 10:46 and is filed under (ro) Dincolo de basm și poveste, (ro) Toate categoriile. Follow the comments through the RSS 2.0 feed. You can post a comment, or leave a trackback.

Leave a Reply

Tags:



error: Content is protected !!