29

July

De ce viața nu ne dă explicații

Ciudați mai suntem noi, oamenii. Cerem mereu explicații. Unul de la altul, evenimentelor – mereu vrem să știm de ce. Și să ni se spună exact ce. Să ni se explice logic cum. Și cât mai urgent, că n-avem timp! Sau, poate, n-avem destulă răbdare…

Treptat, de la părinții care ne-au cerut atâția ani socoteală, am învățat între noi să ne dăm explicații. Dar evenimentele, viața, se încăpățânează în continuare să ne vorbească în pilde. Asta după ce începem să vedem că vorbește. După ce trecem de orbirea necredinței că nu ne aude și nu ne răspunde nimeni… E primul pas – când începem să aruncăm întrebări în tot universul, când începem să avem încredere că există undeva o explicație!

Când totul în jur începe să ne vorbească, când primim frânturi de răspuns în felurite chipuri și marele răspuns se construiește treptat sub ochii noștri, în sfârșit suntem siguri. Viața ne vorbește! Nicio întrebare curată nu e lăsată fără răspuns – știm de acum.

Dar… iată că lucrurile devin tot mai fascinante, pentru că înaintăm în misterele lumii eterne ce se deschide sub ochii noștri avizi de lumină. Entuziasmați, vrem să știm de ce. Cine. Cum. Când. Vrem să știm tot mai mult. Și vrem, pentru că tainele adevărate există pentru a fi dezvăluite. Dorința noastră de a ști nu e altceva decât dorința lor de a fi descoperite care rezonează în noi atrăgându-ne… Totul e o minunată oglindă. O Chemare la care inima noastră tânjește să răspundă. Mistere care tânjesc să fie aflate.

Aici intervine mintea 🙁 Ea vrea să știe tot imediat și-n felul ei: prin explicații raționale – un fel de scurtătură care nu face altceva decât să devieze drumul… De ce să ne vină încet, cu picătura, când ar putea să ni se spună clar în față?

Iată de ce. Să luăm un exemplu:
Frază: „Ana are mere.”

Intrebarea și-a primit răspunsul. Cine ce are? Știm: Ana are mere.

Lucrurile sunt clare, mai mult decât simple.

Poveste:

Varianta 1: „A fost odată ca niciodată o fată, pe nume Ana. Părinții ei aveau o livadă cu pomi de toate felurile, dar pomii erau încă tineri și nu produceau multe mere. Toamna, când a venit vremea culesului, Ana a mers în livadă și a cules toate merele. În total cinci.”

Întrebare: Cine ce are? 

Varianta 2: „A fost odată ca niciodată o fată, pe nume Ana. Părinții ei aveau o livadă cu pomi de toate felurile, dar pomii erau încă tineri și nu produceau multe mere. Toamna, când a venit vremea culesului, Ana s-a strecurat în livadă și a cules toate merele numai pentru ea. În total cinci.

Ea avea un frățior mai mic la care îi plăceau foarte mult merele și era sigură că el va vrea să le mănânce pe toate. Cum și ei îi plăceau, se gândi că dacă le culege noaptea nu va ști nimeni cine le-a luat și așa le va putea mânca singură pe toate. Ca să nu fie descoperită, le mâncă imediat câteșicinci și îngropă cotoarele în fundul grădinii.

A doua zi dimineața, când părinții merseră în livadă, toți pomii aveau fructe, numai mărul nu. Chemară iute argații, copiii, vecinii, să întrebe dacă nu știe cineva cine a luat merele.

Ana, ca să nu se dea de gol, le zise că noaptea auzise zgomot în livadă și ieșise să vadă ce se întâmplă, dar, pentru că văzuse o siluetă în preajma mărului, i se făcuse foarte frică și fugise înapoi în casă. Știind că nu sunt decât cinci mere în pom, nu trezise pe nimeni. Știa că ei aveau bani și puteau lua oricând de la piață.

Foarte triști, dar lămuriți cu totul, cei adunați se împrăștiară pe la treburile lor, sperând că la anul vor avea mai mult noroc să mănânce mere din livadă și nu de la piață.

Ana merse ușurată în camera ei, căci inima i se făcuse mică-mică. Cel mai important era că scăpase basma curată. Totuși, stând ea, așa, sărbătorindu-și biruința, începu să se înalțe în ea o idee. Încă nu vedea prea bine ce e, dar sigur avea de a face cu talentul ei de a schimba realitatea. Cine știe, mai târziu în viață, în lucruri mai mari, i s-ar putea dovedi de folos. Avea de gând în zilele următoare să lase ideea să se coacă, să vadă ce iese. Ce conta că cei mari numiseră schimbarea realității „minciună”?”

Întrebare: Cine ce are?

Varianta 3: „Au fost odată ca niciodată un moș și o babă. Ei aveau doi copii: o fată, pe nume Ana, și un băiat, pe nume Gheorghe. Ei erau foarte haini la suflet și pe cât îl alintau pe băiat, pe atât o prigoneau în toate felurile pe fată. Întotdeauna băiatul primea jucării, bomboane, excursii, în timp ce fata trebuia să stea acasă la treabă. Ea deja mergea la scoală, deci nu avea voie să se mai joace și, pentru că i se schimbaseră dinții de lapte, nu mai avea voie la dulciuri. Cel puțin așa justificau moșul și baba favoritismele față de băiat.

După cum vedea la părinți, Gheorghe se purta și el foarte rău cu Ana. O bătea, îi rupea lucrurile, îi strica treaba ca să fie certată și întotdeauna mânca și din porția ei la masă. De aceea, Ana era foarte slabă și mereu foarte mâhnită.

Moșul și baba aveau o livadă cu pomi de toate felurile, dar pomii erau încă tineri și nu produceau multe mere. Toamna, când a venit vremea culesului, s-a făcut că într-o zi, în batjocură, Gheorghe a mâncat și cina Anei. Aveau la masă cartofi prăjiți și lui îi plăceau foarte mult. Sora lui întârziase pentru că nu terminase de spălat chiuveta din baie, oglinda, podeaua și toaleta.

Când ajunse în sfârșit la masă, lihnită de foame, farfuria ei era goală. Înăbușindu-și lacrimile ca să nu fie bătută, Ana s-a dus în livadă și a stat acolo plângând toată seara. După ce luminile fură stinse și toată lumea era la culcare, nemaiputând de foame, Ana culese toate merele numai pentru ea. În total cinci. Ea știa că și dacă minte, și dacă spune adevărul, tot va primi bătaie. Știa că dacă s-ar fi strecurat un hoț în livadă, tot pe ea ar fi învinuit-o moșii. Dar îi fusese atât de foame, încât, pentru prima dată în viață hotărâse că nu mai contează ce spun alții. Va face ceva pentru ea, să-i fie măcar un pic mai bine.”

Întrebare: Cine ce are?

Ei, cum e? Cum a rezonat în voi fiecare răspuns în parte? Ce sens – sau mai bine zis cât sens ați simțit că se ascunde în spate?

Degeaba ne spune cineva o frază în față. Fără detaliile care alcătuiesc povestea, realitatea e că nu știm adevărul… De la secul „cine ce are?” „Ana are mere”, se ajunge la trăsături de caracter, personaje implicate, evenimente, motivații, care conturează cu totul diferit semnificația totală. Câte lucruri ascunde în el acum răspunsul!

Ba mai mult, până și întrebarea devine limitată. Ana nu mai are mere – ea a făcut ce a considerat cu ele… Și totuși în stomacul ei le are! Apare, ca în viață, Paradoxul. Cu care în poveste putem trăi – în explicație nu! Căci nimeni nu ar suporta un răspuns de genul „Ana are n-are mere.”

Cam așa arată, mai bine zis se simte, diferența dintre un simplu răspuns și o poveste de viață. Și chiar dacă în mare, la rândul meu, am folosit explicații, sper cui îi e necesar să înțeleagă. Sper, cine are nevoie, să învețe să culeagă din poveste răspunsul…

Pentru aceasta nu mă bazez pe argumentele mele, ci mai degrabă am încredere în puterea poveștilor.

 

This entry was posted on Wednesday, July 29th, 2015 at 15:52 and is filed under (ro) Toate categoriile. Follow the comments through the RSS 2.0 feed. You can post a comment, or leave a trackback.

Leave a Reply




error: Content is protected !!