9

November

Cea dintâi poveste

Îmi place nespus să cer oamenilor o poveste – o primă poveste scrisă simplu, fără a planifica dinainte, începând neapărat cu A fost odată… Am învățat să am răbdare a o cere când e momentul și să accept că, atunci când sunt refuzată, nu eu sunt, ci-i semn că omul refuză să-și trăiască propria poveste și-n viață.

Nu caut și nu evaluez literatura, nu umblu după minți prealuminate. Mă farmecă claritatea cu care vorbește Sufletul omului – acea parte înțeleaptă, pură, divină, din el – cum spune totul acolo, cât de frumos așterne prin degetele lui, fără să știe, mesaje de folos timp de o viață! Tot, tot e acolo. Precis unde se află azi și ce are nevoie.

Cea dintâi poveste – ca și celelalte – e, în plus, o adevărată profeție. Prevede cursul omului și cum poate să-l schimbe – dacă-i ceva de schimbat – sau cum îl poate face să devină realitate – dacă-i un curs de vis.

Arată atât de multe o poveste, încât, când mă pun uneori să traduc toate aceste mesaje ca omul să le poată pricepe, îmi ia pagini întregi, chiar dacă povestea în sine ocupă doar câteva paragrafe. Unde mai pui că, dacă în fiecare din noi stă pitită istoria tuturor, holografic, pot extrage adesea mesaje despre întreaga omenire din pilda unuia singur de viață!

Cum de numai ieri mi-a trecut prin minte să mă întreb care-i cea dintâi poveste a mea… nu mă pot dumiri! Dar dacă mi-a trecut, cel dintâi răspuns – mergând cronologic – se află în trecutul clasei a șaptea, într-un concurs pentru un ziar sau o revistă. Ceea ce a ieșit în final s-a dovedit a fi o legendă – scrisă dintr-o suflare în genunchi lângă canapea. Ce aș scoate de acolo azi este finalul în care Inspirația, sub formă de căluț cu aripi, iese dintr-un ou cioplit de un sculptor (care nu avea inspirație) și de atunci zboară liberă.

În sculptor nu mă regăsesc – de inspirație nu duc lipsă… – însă văd în plăcerea care se deschide în oameni după ce scriu povestea cerută de mine libertatea acelei Inspirații care nu ține cont de vârstă, meserie sau pregătire. Inspirație care coincide, iată, cu Făurarii mei de Lumină…

Însă, fiind o poveste după imagini propuse, nu aș socoti-o cea dintâi în sensul în care cer eu povești în ziua de astăzi, în acea golire a minții care nu aduce nimic din afară. Dacă ar fi să vin în sfera aceasta, atunci Regina zorilor e prima care a apărut pe nepusă masă, părându-mi greoaie în ziua aceea de noiebrie 2014 când m-am așezat să o scriu și plăcută și ușoară când am citit-o cu ochii clătiți vreo doi ani în povești scrise apoi 🙂

Mă încântase imaginea unei fete căreia zorii zilei îi dau trăiri deosebite, făcând-o să se simtă Regină. Regină nu pentru că era stăpână peste zori, ci pentru că zorii de zi o făceau să se simtă Regină.

Stând cu ea în timpul unei plimbări prin pădure, se lărgea în mine povestea în care fata descoperă că acesta e numele ei dintotdeauna – Regina Zorilor. Dar, ca să descopere numele ei dintotdeauna, fata trebuia să-l fi pierdut undeva – așa au apărut moșul și baba care au răpit-o de la palat și au ținut-o încuiată într-un hambar de unde îi dădeau drumul doar noaptea.

Ei au învățat-o că noaptea e zi și ziua e noapte și că întunericul e ceva rău, rău, foarte rău, drept pentru care noaptea (care în realitate era ziuă) trebuia să stea neapărat în hambar.

Cum descoperă fata adevărul și ce se petrece cu ea – e prea frumos ca să stric aici farmecul lecturii poveștii. Ajunge să spun că văd acum alți zori decât cei pe care îi vedeam când am scris. Zorii unei Istorii, Zorii unei omeniri care își redescoperă natura adevărată, menirea – Zori care apar în atâtea povești și cărți ale mele și care vor apărea tot mai mult.

Iată, legenda mea din clasa a șaptea cum se reunește cu universul scrisului meu peste timp – Inspirația eliberată de mine atunci mă eliberează astăzi, la rându-i 🙂

O Inspirație liberă duce la o Creație liberă care nu poate aparține decât de un Creator liber. Cam așa vindecă și eliberează poveștile scrise simplu, fără planificare.

Mai mult despre cea dintâi poveste a mea rămâne să scriu (și să descopăr!) atunci când îi vine rândul conform Călătoriei mele în Lumi de Poveste – călătorie în care alcătuiesc indexul fiecărei povești, alături de alte creații ce țin de aceeași sferă tematică.

 

(Regina Zorilor se află în Dincolo de basm și poveste – Cartea Întâi)

This entry was posted on Saturday, November 9th, 2019 at 08:37 and is filed under (ro) Coincidențe... coincidențe..., (ro) Povești despre povești, (ro) Toate categoriile. Follow the comments through the RSS 2.0 feed. You can post a comment, or leave a trackback.

Leave a Reply

Tags:



error: Content is protected !!

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării implică acceptarea lor. Detalii

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării implică acceptarea lor.

Close