26

September

Calea Bucuriei

Cu trei săptămâni în urmă, citind o carte de povești terapeutice, am dat de una scrisă pentru copii bolnavi care urmează să moară, cu scopul de a-i ajuta să se resemneze. Iar această resemnare trebuia să aline frica imensă în fața morții.

Știind că orice frică are la bază o minciună – pe cât de mare frica, pe atât de mare minciuna – și având în suflet atâtea și atâtea lucruri minunate explorate în ultimii ani în domeniul acesta, mi s-a aprins în inimă dorința de a scrie o poveste care să treacă dincolo de resemnare. Care să exprime libertatea și bucuria Vieții de a trece dintr-o formă în alta fără regrete și uniunea indestructibilă care are loc între Suflete, odată ce au trăit pe pământ împreună.

Cu capul în plapuma pe care o strângeam în brațe, plângeam simțind durerea părinților și neputința lor în fața topirii trupurilor micuțe pe care le-au adus pe lume. Plângeam simțind puritatea cu care privesc copiii foarte mici moartea, fără să înțeleagă suferința pe care o lasă în urmă. Și plângeam simțind spaima copiilor mai mari care au apucat să învețe de la adulți ce este frica…

Plângeam privind percepția atât de eronată pe care nu avea cine să o îndrepte, dar plângeam și de bucurie, văzând minunea șansei de a arăta Altceva. De a aduce mai mult decât alinare – de a aduce vindecarea unei percepții care făcea suferința nenecesară…

Și am vorbit cu sufletele părinților, cu sufletele copiilor… în felul meu… le-am cerut să-mi fie alături să scriem nu doar o poveste, ci o cărticică. O cărticică întreagă, plină de gingășie și de lumină care să arate adevărul că nu există moarte. Că nu există sfârșit. Că nu există nicăieri nimic decât Viață și mai multă Viață.

Că legătura dintre noi este la fel de vie și de stabilă indiferent în ce dimensiune văzută sau nevăzută ne plimbăm existența. Că retragerea din lumea fizică nu e totuna cu dispariția.

Că, pur și simplu, asemeni fulgilor de nea din care unii se topesc foarte repede, alții rămân cu noi toată iarna, unele Suflete zăbovesc în trup foarte puțin, în vreme ce altele sălășluiesc pe pământ o viață de om.

Iar calea pe care o parcurg în existența aceasta nu este nicidecum calea de la viață spre moarte, ci ele zburdă libere și zglobii pe singura cale adevărată, singura cale pe care o cunoaște Viața: Calea Bucuriei de A Fi.

 

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României
Eva de Christo
    Calea bucuriei / Eva de Christo. – Şirnea : Zvon de Zâne, 2017
    ISBN 978-606-94429-4-4

821.135.1

Nr. pagini: 74

Copyright © 2017 Zvon de Zâne, Brașov

 

 

În lucru: „Dincolo de basm și poveste – Cartea a șasea”, „Dansând cu misterele vieții – Cartea a doua”, „Basme și povești pentru Copii de Basm și Poveste – Cartea a doua”, „Legende pentru Copii Legendari – Cartea a doua”, „Legende, basme și povești din vremea ce va să vină – Cartea a doua” și o sumedenie de alte volume de basme, povești, povestiri și legende, care mai de care mai frumoase!

This entry was posted on Tuesday, September 26th, 2017 at 18:42 and is filed under (ro) Frica, (ro) Minciuni istorice, (ro) Toate categoriile. Follow the comments through the RSS 2.0 feed. You can post a comment, or leave a trackback.

2 Responses to “Calea Bucuriei”

  1. Marius

    Iti scriu cu prietenie, ca de obicei, dar sa stii ca m-am revoltat putin citind acest post.
    NICIODATA SA NU ACCEPTI O ASTFEL DE EXPRIMARE, sau STARE “DE FAPT” – copii care urmeaza sa moara?!? Niciodata! Copii cu boli terminale?! Niciodata. Absolut orice poate/trebuie sa fie vindecat, cel putin in ce priveste copiii, care chiar n-au vina. Cauti 5, 10, 20 de solutii alternative, si absolut orice trebuie sa se rezolve. Asta a fost dintotdeauna parerea si abordarea mea. Nu am avut de a face direct, dar… asa e cum spun eu. Sau asa ar fi normal. Nu exista solutii actuale? Exista, trebuie cautate. Sau le inventezi, le cauti, le combini – si rezolvi situatia. Niciodata nu accepti moartea. Cel putin eu nu accept.
    Partea transcedentala – cu ce o fi “dincolo”, ok, pot sa o inteleg, cumva, dar pana sa ajungem acolo, hai mai bine sa stam cat mai mult vii, sa nu acceptam niciodata moartea ca solutie, sau “bolile incurabile”, ci sa gasim solutii – mai ales cand e vorba de copii, dar nu numai.
    Nu e un mesaj contra ta 🙂 Ci este un manifest de lupta intotdeauna pentru viata.
    Si nu de scris carti de ‘acceptare a mortii’, – cum au facut cei a caror carte ai citit-o, ci de cautat si scris carti despre vindecare. 🙂 Intotdeauna!
    Eu zic sa traim cat mai mult, si sa fim intotdeauna sanatosi si fericiti. 🙂

  2. admin

    Bine, Marius, dar cartea aceasta a ajuns deja la o familie unde copilul chiar a murit – de cancer, acum un an. Nu le-a folosit la nimic lupta lor de a-i prelungi viața. Dorința mea este să aduc mângâiere – este o cărticică nespus de duioasă.

    În ce privește a trăi cât mai mult – eu înclin mai degrabă spre calitate decât spre durată. Dorința de a trăi cât mai mult ne aduce frica de moarte. Dar moartea nu există. Există doar mai multă viață. Viață care curge liberă dintr-o formă în alta, cu o nestăvilită bucurie, chiar dacă noi această curgere o numim moarte și o asociem, în mod eronat, cu suferința.

Leave a Reply

Tags:



error: Content is protected !!