29

May

Anticariatul Unu – anticariat cu cărți furate – Partea II

Iată și deznodământul muncii de detectiv care nu dură nici trei zile, fiindcă nu fu nevoie decât de a aștepta ziua de luni pentru a suna la Anticariatul „de marcă” Unu întru a lămuri de unde aveau ei o carte care nu fusese încă vândută.

Conversația telefonică se voi amabilă, persoana care răspunse afirmă că mai sus de el numai Dumnezeu este – cu alte cuvinte nimerirăm din prima la șefu’ cel mare – și că asemenea cazuri s-au mai întâmplat și altă dată, dar anticariatul „de marcă” primind cărțile cu sutele de la același vânzător, fără a fi marcate pe titluri (marca aflându-se exclusiv în numele anticariatului), ei nu au de unde să știe cine ce a adus și când.

Cu alte cuvinte, din clipa predării cărților se pierde pe loc urma făptașului. După ce îl rugarăm frumos să șteargă produsul cu totul, îl întrebarăm: „deci au mai fost asemenea cazuri”, la care ne răspunse că „nu”! Oarecum nedumeriți, îi aduserăm aminte de propria lui afirmație, la care ne răspunse din nou că „da, a mai fost o doamnă tot așa acum un an care nici nu lansase cartea și noi deja o aveam în stoc”.

Nu mai redăm alte afirmații care se contraziceau una pe alta, nu mai redăm nici măcar afirmația spontană că „mai avem aici și cărți de la Humanitas, tot așa, noi”, ci spunem doar concluzia noastră: nu există anticar cu experiență, mai ales „de marcă”, care atunci când vede o carte să nu știe dacă a fost citită sau nu.

Din punctul nostru de vedere, un anticariat care se respectă nu încurajează furtul cărților din tipografii și lucrează într-un mod transparent și cinstit, în așa fel încât fiecare carte să poată duce înapoi spre proprietar, tocmai pentru astfel de cazuri.

Discuția cu cea de-a doua persoană, patronul tipografiei cu care lucrăm și pe care l-am sunat sâmbătă seara fără să mai ținem cont de normele politeții potrivit cărora ar fi trebuit să așteptăm până luni, a căzut ca o năprasnă. În douăzeci de ani de tipărire nu i s-a întâmplat ca vreo carte să iasă fără știrea lui din tipografie, mai ales că mașinile au contoar… Ei bine, uite că lucrurile nu stăteau chiar așa!

Luni la prima oră, cu mult înainte ca Anticariatul „de marcă” Unu să își deschidă activitatea, toate exemplarele din Făurari de Lumină erau comandate pe cheltuiala lui. Singurul lucru pe care l-am mai auzit legat de această tematică deosebit de interesantă a fost că „de la dvs. erau 5 exemplare” și că în câteva zile făptașul va fi prins și dat afară. De unde deduc ceea ce deja bănuiam, că din exemplarele care ies în plus din tipar, făptașul își extrage după voie și după criterii bine stabilite, câteva pe care le adună din stocurile tipografiei și uite așa, aceeași persoană se prezintă regulat cu sute de cărți noi-nouțe la Anticariatul „de marcă” Unu, care nu vede că același om a adus mai multe exemplare din aceeași carte cu miros de tipar proaspăt.

Bietul anticariat, ce alta să facă decât să presupună că omul a avut în mod legitim atâtea exemplare pe care nici măcar nu le-a citit… și nu doar de la o editură! Pesemne sunt colecționari de cărți noi-nouțe care își iau câte cinci din fiecare cu preț întreg, ca să le dea la nici o lună pe o nimica toată. Când te gândești că omul aduce, potrivit Anticariatului „de marcă” Unu, câte două sute de cărți o dată, te întrebi de ce nu aruncă banii direct pe geam – ar scuti o adevărată tevatură!

Ce să-i faci? Se mai întâmplă! Dacă eram și noi o editură obișnuită, să lansăm cărțile prin librării în același timp în care le punem pe site… că de așteptat, a așteptat făptașul să apară întâi la noi și numai după vreo săptămână le-a scos la vânzare. Lucru extrem de interesant, având în vedere că din tipar cartea ieșise cu o lună mai devreme, alături de alta a cărei prezentare am făcut-o la timp. Făurari de Lumină fusese amânată pentru a coincide cu lansarea site-ului manifestliterar.evadechristo.ro, care nu era gata la vremea aceea. Amânată a fost și apariția ei în anticariat – pe măsură!

Dar ce să mai lungim vorba? De lămurit, ne-am lămurit, am descoperit și un gen de afacere care nu ne-a trecut prin minte că ar putea exista și pe care nu ne stă în puteri să-i facem nimic la un nivel mai mare decât cel personal, în care să verificăm întotdeauna primirea tuturor exemplarelor care ies în plus la tipar și să găsim alte câteva moduri de a ne proteja informația…

În încheiere, nu putem spune că aici se termină povestea Anticariatului „de marcă” Unu, nici a contrabandei cu cărți, dar putem nădăjdui că măcar povestea noastră și-a găsit sfârșitul ieșind din aceste urzeli de doi bani!

This entry was posted on Monday, May 29th, 2017 at 18:23 and is filed under (en) Uncategorized. Follow the comments through the RSS 2.0 feed. You can post a comment, or leave a trackback.

Leave a Reply




error: Content is protected !!